Pe scurt: dacă ești interesat(ă) de un internship online pe teme de comunicare, trimite-mi CV-ul, însoțit de o scurtă scrisoare de intenție. Internship 2.0 este un proiect gratuit de "învățare online" demarat în anul 2009.
Eu așa cred: că feminismul este o prostie. Și, deși am exprimat această opinie de mai multe ori "între patru ochi" (unor persoane diverse, unele conisderându-se chiar feministe), este pentru prima dată când spun acest
Cred că lucrurile nu pot fi spuse mai simplu decât atât: dintr-un anumit punct de vedere, viața este doar o înșiruire de greșeli. Iar viața mea, fără doar și poate, se poate defini și astfel.
Pentru că astăzi este Ziua Internațională a Poeziei... și pentru că, tot astăzi, este Ziua Internațională de Combatere a Insomniei: hai să ne vedem la un pahar cu vin! Și dacă vinul o fi "bun,
Dintotdeauna am știut că domeniul comunicării este mai cu moț decât toate celelalte. E un domeniu în care până și (auto)evaluarea se face diferit, invers decât în celelalte domenii. Adică, mai întâi ești expert în
Orice om i se mai întâmplă să se uite, "la știri", la câte o conferință de presă. Doar că eu mă enervez, peste putință, de fiecare dată. Cum este posibil ca jurnaliștii să fie atât
EFdeN Signature este o casa inteligentă, 100% electrică și prietenoasă cu mediul înconjurător. Și 100% românească. O echipă de studenți de studenți români își propune să demonstreze lumii că România este capabilă să inoveze pentru
Să fim onești: referendumul "nu a trecut" nu pentru că românii ar fi europeni, deschiși la minte și toleranți. Din contră (ca să mă exprim așa): referendumul "nu a trecut" pentru că suntem un popor
Doamnelor, domnilor, potrivit tradiției, iată echipa Internship 2.0, ediția 2018 (da, știu, de această dată am prezentat-o cu oarecare întârziere, însă, veți vedea foarte, foarte curând, am muncit la câteva surprize care, sperăm noi, or
Pe scurt: dacă ești interesat(ă) de un internship online pe teme de comunicare, scrie-mi un mesaj. Internship 2.0 este un proiect gratuit de "învățare online" demarat în anul 2009. După patru ediții (2009 - 2012),
"Undeva, într-un univers paralel, suntem împreună. Și ne e bine." Era sincer: îi plăcea să creadă în teoria asta cu universurile paralele și infinitele posibilități. Și se complăcea în ea ca într-un pahar cu vin