Eu așa cred: că feminismul este o prostie.
Și, deși am exprimat această opinie de mai multe ori “între patru ochi” (unor persoane diverse, unele conisderându-se chiar feministe), este pentru prima dată când spun acest lucru în public. Și fac asta pentru că îmi doresc să înțeleg.
Pe scurt: consider că toate nedreptățile la care au fost supuse femeile țin de evoluția socială, de gradul de educație al societății și de inteligența pe pesoană fizică. La purtător, cum s-ar zice.
Se poate discuta (sau bate apa în piuă) dacă supraviețuirea speciei a condus spre anumite modele sociale. Cert este că aceste modele sociale evoluează și că, iată, am ajuns, așa cum suntem, în prezent. În ceea ce – din lipsa unui alt cuvânt – obișnuim să numim realitate.
În această realitate, eu nu am niciun amic care să-și lovească partenera, nu știu nicio femeie care să câștige mai puțini bani pentru că este femeie și nu știu pe nimeni care să desconsidere o persoană pentru că este de alt gen. Sigur, am spus și eu bancuri cu blonde, cunosc cupluri care se bat “parte în parte” și am întâlnit angajatori care au încercat să negocieze cu mine salariul pentru o “ea”.
Pentru că regula a fost, întotdeauna, simplă: dacă îl consideri pe altul mai puțin om decât tine, nu am de ce să am anturaj cu tine. Ceea ce – implicit – înseamnă că sunt contient de existenta “celorlalți”. A celor ce desconsideră. Doar că, personal, am credința că trebuie să te porți cu prostul exact cum te porți cu teroristul: nu negociezi cu el.
Și astfel, forțând prostul să se simtă exclus, îl forțezi să-și reanalizeze tiparele de gândire. Iar primii care vor face acest lucru vor fi “proștii deștepți”. Pentru că prostia nu înseamnă neapărat o inteligență precară. Ci înseamnă, în primul rând, o educație precară.
Există, de pildă, proști foarte citiți. Proști care sunt catalogați de către unii drept intelectuali. Însă un anume tip de educație (mai precis, o lipsă a ei), moștenită adesea din tipare de familie și hrănită din înețelegerea superficială a unor lecturi, îi fac să fie doar niște proști deștepți.
Iar când numărul proștilor deștepți scade sub anume prag critic, proștii mai puțin deștepți se vor simți, la rându-le, constrânși să-și reevalueze comportamentul. Și tot așa. Este un model de “rostogolire culturală” care, dacă privim obiectiv ultimele decenii, chiar funcționează.
Sigur, nu sunt lucruri care să se întâmple de pe azi pe mâine. Iar în unele societăți, există piedici dintre cele mai diverse. În Țara Mioriței, de pildă, de parcă bagajele pe care “tiparele de acasă” le leagă de picioare fetelor și băieților nu ar fi suficiente, mai avem de a face și cu religia ca materie în școală primară. Religia, știți voi… Materia aceea având la bază o carte scrisă înainte de Facebook și care spune cum femeia trebuie să se supună bărbatului, iar amândoi sunt robii lui Dumnezeu… (Chiar așa: nu am, văzut niciun #metoo și nicio demonstrație în Piața Victoriei când a fost introdusă religia în școli, deși, în chip vădit, aceasta promovează un model cultural care se opune egalității de gen…)
Revenind: feminismul mi se pare o prostie. Așa cum și războiul sexelor mi se pare o prostie. Și aceasta nu doar pentru că sunt convins că lupta nu se dă între bărbați și femei, ci pentru a ne considera cu toții la fel de oameni cum sunt ceilalți. Dar, poate mai important, pentru că oferă prostului motive să se bage în seamă. Și chiar să fie mândru de prostia sa…
Prostia tradițională, se înțelege.
