Prima zi

Mintea mea

Gândul că e prima zi.

Nu știu cum e la voi, dar pe mine acest gând mă enervează teribil.

Pe scurt: fac parte dintre aceia care, de cum a auzit că ditamai orașul de 11 milioane de locuitori a fost total închis din pricina unei “răceli mai ciudate”, a fost extrem de atent la subiect. Așa că am avut un pic mai mult timp decât alții să mă obișnuiesc cu ideea că, oricât de mult ai încerca să te ferești, tot există o posibilitate de te infecta. Prin urmare privesc lucruile cu realism, dar fără panică. Sau, cum am ințeles că se zice prin Ardeal, “cu atenție și îngrijorare”.

Cu toate acestea, e un gând pe care nu mi-l pot reprima și care mă bântuie zilnic: astăzi e prima zi din cele cinci. Pentru că, știm cu toții de acum, “oamenii de știință au stabilit că în majoritatea cazurilor oamenii dezvoltă simptomele în circa cinci zile”.

Și mâine? Ei, aici e partea enervantă. Pentru că mintea mea se încăpățânează să mă distribuie ca figurant într-un film prost. Așa că nu mă lasă să spun că e a doua zi. Nu, mintea mea vrea să resetăm lumea de fiecare dată: “Astăzi e prima zi. Mai ai încă patru zile, în afară de asta. ca să îți dai seama…”

Și tot așa. Zi de zi.

Imaginația mea

Imaginația mea încearcă să contraatace: ce vei face în prima zi de după pandemie? Și, pentru că e imaginația mea și pot forța lucrurile cât de mult vreau, simplific totul: ce vei face dacă pandemia va trece așa, brusc, de pe o zi pe alta?

Și încep să mă gândesc. M-aș duce într-un parc? Aș ieși la o terasă? M-aș revedea cu oameni dragi? M-aș urca de nebun în primul tren și aș coborî undeva, la întâmplare?

Și, de fiecare dată, răspunsul e același – prea multă lume m-ar obosi. Așa că, extrem de probabil, m-aș mulțumi să stau pe balcon și să privesc lumea care trece. Fericită că e prima zi de după pandemie.

Tu ce vei face în prima zi?