De luni, 7 decembrie, intreaga Romanie se va schimba.
Am sperat mereu – am sperat din tot sufletul – ca Siviu Brucan s-a inselat:
“Pentru a deprinde democratia, romanii vor avea nevoie de 20 de ani“. (Silviu Brucan, ianuarie 1990)
Am sperat, vreme de 20 de ani, ca avem resursele pentru a-i trimite, dincolo de neant, un hohot de ras. Insa, pe 3 decembrie, la ora 19:00, inimaginabilul s-a produs.
Visul lui Ion Iliescu (si cosmarul unei intregi natiuni)
Pe 3 decembrie 2009, televiziunile nu ne-au aratat doar o dezbatere electorala. Ne-au aratat cum, dupa 20 de ani, partidul unic este mai unit ca niciodata, chiar daca pe micile ecrane defila punerea in scena a unei parodii de razboi fratricid:
– in stanga, in spatele lui Mircea Geoana, candidat din partea continuatorului istoric al fostului FSN, membri ai PSD, ai PNL, ai UDMR, ai unei parti din ceea ce, pe vremuri, se numea PNTCD si, fireste, membri ai societatii civile;
– in dreapta, in spatele lui Traian Basescu, candidat din partea aripii rupte din fostul FSN, membri ai PDL, ai fostului PNL, ai celeilalte parti care, pe vremuri, se numea PNTCD si, fireste, membri ai societatii civile.
Pe 3 decembrie 2009, fostul FSN – la randul sau, continuator al Partidului Comunist – a aparut pe ecrane in intreaga sa amploare, dovedind unei tari intregi intregi ca, dupa 20 de ani, nu exista o opozitie reala. Exista doar un mare si (atot)puternic partid unic.
Un partid unic reformat. Transformat. Schimbat din temelii in ceea ce priveste filozofia economica si politica, dar neschimbat defel in ceea ce priveste arta supravietuirii.
Pe 3 decembrie 2009 am vazut cum ar fi aratat o dezbatere intre Ion Iliescu si Nicolae Ceausescu daca PCR ar fi incercat sa se reformeze inainte de 1989.
Schimbarea la fata a Romaniei
Incepand de luni, 7 decembrie, intreaga Romanie se va schimba.
Pentru ca va trebui sa acceptam cu totii ca opozitia reala nu exista si ca plurarismul are limite bine delimitate. Pentru ca va trebui sa acceptam cu totii ca, indiferent daca noul presedinte se va numi Geoana sau Basescu, EI vor fi cei care vor castiga. Si, mai ales, pentru ca, nemaiputand sa o ascundem, va trebui sa ne purtam ipocrizia prin lume, adanc stampilata pe obraji.
De data aceasta nu vom mai avea cum sa ne prefacem. Nu vom mai avea cum sa ne spunem ca n-am stiut: indiferent de cum se va numi noul presedinte, stim cu totii ca are o “relatie speciala” cu toti aceia care sunt asemeni lui Sorin Ovidiu Vantu. O relatie care va continua, indiferent de numele lor. Pentru ca, in interiorul partidului unic, “nimic nu se pierde; totul se transforma”. Si pentru ca, asa cum o spun regulile democratiei, politica este arta compromisului.
O democratie al carei sens noi, romanii, il aflam dupa exact 20 de ani.
apropos de visul lui Ion Iliescu: sa ne aducem aminte de un alt amanunt esential, si anume ca Magureanu a fuzionat cu partiduletul sau cu pedeul acum ani buni. isi mai aduce cineva aminte de declaratia lui dupa ce a fost arestat popoviciu? aia cum ca se urmareste “inchiderea cercului”? de citit “Confesiunile unui cafegiu”, cartulia aia lamureste multe lucruri.
completare: nu cred ca e chiar vis, e mai degraba ‘cosmar’. sint de fapt doua tabere, care se trag din aceeasi radacina comuna, la fel de nociva pentru noi (care ‘noi’, nu stiu nici eu prea bine). bubulii vs. tugulanii. 🙂