“Încrederea de țară”

Astăzi, de Ziua Națională a Sustenabilității în România, am fost invitat să răspund la întrebarea “De ce am nevoie pentru a simți siguranța zilei de mâine?”.

Sunt om obișnuit. Și, ca majoritatea oamenilor obișnuiți, atunci când mă gândesc la siguranța zilei de mâine, am gânduri obișnuite: calitatea educației și a serviciilor medicale, calitatea infrastructurii, evoluția economică, diversele (și multiplele) forme de inegalitate existente și perpetuate în societate sunt tematici la fel de importante pentru mine ca pentru majoritatea trăitorilor în România.

Însă, mai important decât orice altceva mi se pare încrederea. Sau, mai corect spus, lipsa ei.

Știm cu toții unde ne aflăm. Vedem asta zi de zi: pe drumurile pline de hârtoape, prin parcurile care urmează să fie acoperite de betoane, pe facturile care se încăpățănează să zugrăvească o realitate economică diferită de aceea a guvernanților. Nu ai cum să trăiești în România fără a-ți da seama zi de zi și oră de oră că “asta e țara”. Ne-am obișnuit cu toate acestea. Ne-am resemnat. Iar cei care nu s-au putut resemna au ales – sau aleg – să-și caute șansa în alte zări.

De ce am ajuns în situația în care părăsirea țării pare a fi – pentru din ce în ce mai mulți – unica soluție? Pentru că ne-am pierdut încrederea. Încrederea că autostrăzile acelea vor fi construite la un moment dat, chiar și în ritmul nostru, mioritic. Încrederea că drumurile acelea vor fi în cele din urmă reparate. Încrederea că economia va fi pusă, în cele din urmă pe baze sănătoase. Încrederea că poți apela la serviciile medicale fără să mori cu zile, încrederea că școala este un loc în care se învață carte și nu doar cum să te descurci și încrederea că din cohortele de politicieni se va naște cândva o clasă politică reală.

Ne lipsește ceea ce s-ar putea numi “încrederea de țară”. Încrederea că mâine va fi mai bine și nu mai rău.

Așa că, la întrebarea “De ce am nevoie pentru a simți siguranța zilei de mâine?”, răspunsul meu e simplu: am nevoie de încredere de țară.

Recomandări

Adaugă comentariu