PSD: discursuri pentru castraveti

Un discurs bun al lui Mircea Geoana astazi, la Romexpo, la sedinta comuna a Consiliilor Nationale ale PSD si PC. Sedinta in care a fost lansata in dezbatere publica Oferta Politica PSD – PC.

As fi spus ca a fost un discurs foarte bun, insa a fost prea lung:

cuvinte cheie foarte bine alese, “endorsementul” pentru Adrian Nastase (daca va mirati de armonia din cuplul Geona-Nastase cititi ce scrie Evenimentul Zilei), multumirile adresate lui Ion Iliescu, increderea in colaborarea cu Daniela Popa (si, deci, cu PC), mangaierea pe crestet a baronilor locali (Radu Mazare a fost laudat la scena deschisa) si, nu in ultimul rand, gesturile largi, preluate din repertoriul american.

Si, peste toate, borcanul cu demagogie. Un borcan tocmai bun pentru sezonul castravetilor (sezon despre care am mai amintit si despre caracteristicile caruia voi mai scrie).

Recomandări

8 comentarii

  1. Cristi

    “Borcanul cu demagogie” e un eufemism. Cand am citit ‘oferta’ lor m-am speriat ca vor sa nationalizeze ceva ca sa o transforme in realitate. Acum m-am linistit: mi-am dat seama ca din ’45 s-a nationalizat si munca pe bune, si commonsense-ul (ca sa ma dau si eu in englezisme).

    Allons enfants de la Patrie! En Amerique!

  2. Şi crezi că Partidul prezidenţial este cu ceva mai bun?

  3. Cristi

    In niciun caz. Dar cel putin nu se apuca de pus gogonele de toamna in butoaiele electorilor. Inca.

    Oricum, intrebarea retorica “Da’ ceilalti sunt mai buni?” nu va duce niciodata la o discutie pe continut, oricare ar fi programul in discutie. Plus ca aceasta manevra “dialectica”, tipica stilului de lemn, a fost (re)lansata in anii ’90, (ar trebui sa) stim noi de cine si (ar trebui sa) stim noi de ce.

    “Mai bun”, in situatia economica actuala inseamna mai putina pomana. Sper ca, in cazul in care PSD-ul castiga, sa nu incerce sa puna in practica nici macar jumatate din ce promit. Si nici nu cred ca au sa o faca; le-a reusit stabilizarea macroeconomica in mandatul anterior, de unde rezulta ca au si niste economisti in partid. (Economistii par pentru multi oameni niste tipi fara relief; in anii democratiei originale, ii gasesc singurii oameni lucizi si cu viziune.)

  4. Cristi

    Sorin, a fost un discurs bun? Sincer, nu am vazur decat fragmente, dar nu am fost convins. Mi s-a parut un discurs social-democrat-liberal. 🙂
    Dar e posibil sa fi avut si parti bune. Oare cine l-a scris? 🙂

    Anyways, de fiecare data cand aud un discurs de stanga, imi dau seama ca as fi de dreapta si daca as dormi in parc.

  5. Cristi

    P.S.: Ma ‘distreaza’ ca in fiecare oferta politica intra stadioanele. Si nu unul-doua, ci opt! Probabil ca le-or fi greu patronilor de cluburi sa investeasca in stadioane la standarde UEFA. Acum inteleg ca si legea prin care cluburile sunt exceptate de la impozit e de fapt social-democrata…

  6. Sorin Tudor

    @ Cristi,

    Dupa ce am actualizat insemnarea cu un filmulet care prezinta o parte a discursului, iti voi raspunde pe puncte:

    1. Excelent comentariul cu logica “mai bun”.

    2. Cu mentiunea ca tu nu faci parte din publicul tinta (pentru targetul din care faci parte se concep analize; de fapt “anti-analize”), da, a fost un discurs bun. S-au folosit elegant cuvinte cheie care sa “umfle in pene” publicul tinta intern (pe segementele sale!), s-a lasat loc pentru reiterarea atacurilor pe alte paliere, s-a dat apa la moara comentatorilor etc.

    3. Sa facem deosebire intre un discurs politic bun si un discurs politic realist. Cel de al doilea este intotdeauna plictisitor si din punct de vedere electoral, mai tot timpul daunator.

    4. Acum e clar de ce stadioanele sunt obligatorii intr-un astfel de discurs?

    5. In plus, nu uita: nu conteaza cati critica si cati lauda “programul PSD – PC”: conteaza ca se vorbeste despre el si ca, in concordanta cu educatia politica a natiei, s-ar putea ajunge la logica lui “aia macar au promis ceva”.

    Bonus: exista si o nuanta mai putin bagata in seama (cel putin pana acum). Au spus ca este un program “supus dezbaterii publice”. De aici pot da inapoi, sau pot impinge lucrurile mai mult (oare exista mai mult?!). Oricum, loc de manevre cat cuprinde! 😉

  7. Cristi

    @ Sorin
    @ Alexandru Dumitrascu

    Mda, faza e ca amandoi aveti dreptate. Tocmai asta ma cam inspaimanta.

    Ai dreptate cu distinctia dintre discurs politic bun si discurs politic realist. Problema cea mai grava in Romania este ca, la fel ca si in Ungaria, discursul politic de stanga genereaza fiori celor de dreapta si viceversa. Cu mentiunea ca la noi, spre deosebire de Ungaria, split-ul nu este exclusiv desenat pe opozitia oras – sat; si ca cu deosebirea ca in Ungaria urbanul e social-liberal, iar ruralul de dreapta, uneori cu variatii extreme.

    Revenind la meta- … discurs, adicatelea un “discurs politic bun”, remarc discursul foarte bun (nicio urma de ironie) a lui Iliescu. Angajant, de “munca politica” si “lupta de partid”. Si sigur conceput de el.

    Cu siguranta, un eveniment de marketing politic reusit.

    Recoborand pe pamant, din “meta” cea inalta, o intrebare retorica: “Oare de ce in afara de Iliescu doar Constantinescu a avut la momentul respectiv puterea de a ‘inspira’, de a promite un leadership genuin, pentru a dezamagi ulterior?”.

  8. Cristi

    P.S.: Adaos la paragraful cu “fiorii” pe care stanga le provoaca taberei adverse cu programele politice si viceversa: este cu atat mai paradoxal cu cat si stanga si dreapta admit faptul ca in situatia data nu poti pune in practica politici excusiv de stanga sau, respectiv, de dreapta. Culmea e ca, in Ungaria, ca tot am luat acest caz cunoscut mie, oamenii chiar cred contrariul.

    De unde rezulta ca ceva viziune nu strica (sub proviso-ul falibilitatii) si ca politica poate fi si principiala. Chiar si in estul Europei. Pardon, in centrul ei.

Adaugă comentariu