Luni, de la ora 19:00, voi citi in cadrul intalnirii saptamanale a Cenaclului Recitiri. Voi citi un text scris de mine. O proza, mai exact. Si inca si mai exact: o proza care, pana in acest moment, nu exista.
Adica n-am scris niciun rand, nicio litera, nimic. Nada, cum ar spune poetul. Fireste ca, atunci cand am pornit la drum cu Recitiri, mi-am imaginat ca va veni si acest moment.
“E ca mersul pe bicicleta”, mi-am spus. Doar ca romanul s-a nascut poet si nu mergand pe bicicleta. Prin urmare am tras de timp. Si am tot tras. Pana cand n-am mai avut ce face si am anuntat ca voi citi si eu.
Acum, iata-ma scriind aceasta insemnare. Adica tragand iar de timp.
Hm… oare ar trebui sa-mi iau o bicicleta?
Ne vedem luni, la recitiri. Eu voi fi omul tras la fata ca dupa nasterea unei proze. Sa va purtati frumos cu ea. Si cu mine.
Sa inteleg ca presiunea e mare. Nu vom critica …prea mult 🙂
Daca nu am ore la master luni vin si eu:) Curaj! Si apuca-te sa scrii:))
da; neaparat; si eu vreau sa-mi iau una …; de abia astept sa aud proza nescrisa!
si…cum a fost ? Ti-a tremurat vocea? Te-ai inrosit? Te-ai uitat timid la ceilalti, care parca se roteau in jurul tau?
Am fost astazi pentru prima data la Recitiri; am vazut, mi-a placut … ce ramane de … recitit?
[…] Sorin Tudor: Băi copii, băi ăştia, băăăăăăi! Nu o mai luaţi pe arătură, băi copii! Metafora asta e, pardon my french, o băşină. Băi copii, vă am uite aici la degetul mic. Pe toţi, băi copii! Care mai bagă un pahar de vin, că suntem între prieteni, ce mama dracului, şi vrem să ne simţim foarte mişto, băi loazelor! […]