De ceva vreme, am o bănuială în privinÈ›a evoluÈ›iei PSD; aceea că, după Ion Iliescu (considerat a fi răul absolut), lucrurile au mers din rău, în mai rău. AÈ™a că, într-una din zile, mi-am întrebat prietenii de pe facebook care dintre preÈ™edinÈ›ii PSD cred ei că a fost “cel mai pro – valori europene” (eliminându-i din listă pe Gherman È™i Geoană care, în opinia mea, nu au fost chiar la cârma partidului). Iar rezultatele au fost: Iliescu – 0 “nominalizări”; Năstase – 10; Ponta – 8; Dragnea – 1.
FireÈ™te, rezultatele acestea sunt lipsite de orice valoare statistică. Dar ele indică faptul că bănuiala mea ar putea avea fundamente reale. ÃŽnainte de toate, însă, o precizare: există voci extrem de bine informate care susÈ›in că Iliescu ar fi avut un rol crucial, pro-naÈ›ional, în evenimentele din martie 1990. ÃŽnsă chiar È™i aÈ™a, chiar dacă vreodată se va face lumină È™i se va dovedi că a avut un merit incontestabil, Iliescu va rămâne în istorie tot ca răul absolut – răul din pricina căruia ne aflăm astăzi într-o È›ară nevoită să supravieÈ›uiască acestui prezent.
Revenind: evoluÈ›ia politruc – intelectual “de făcătură comunistă” – gherÈ›oi de partid nu ar trebui să mire pe nimeni. ÃŽn definitiv, gherÈ›oii de partid nu au apărut aÈ™a, ca sirenele, din spuma mării. Chiar dacă nu ne convine să o recunoaÈ™tem, ei sunt doar o particularizare a ceea ce s-a petrecut în România ultimelor decenii, preponderent în plan economic (dar cu un larg concurs social). Adevărul este că, în marea majoritate a a cazurilor, mitocănia a fost filozofia de bază a succesului în afaceri, iar oportunitatea a constituit-o fentarea legii È™i a bunului-simÈ›. ÃŽn consecință, valoarea de piață nu doar că nu a avut vreo legătură cu valoarea umană, dar, adesea, a fost în detrimentul celei din urmă. Pe scurt: gherÈ›oiul de partid – mitocan genetic È™i ajuns, în urma “investiÈ›iilor în politică”, în poziÈ›ia de a fenta legea mai bine decât concurenÈ›a directă – a devenit, de-a lungul a trei decenii, “masculul alfa” al societății româneÈ™ti. Aceasta este o situaÈ›ie dată, iar a o nega nu ajută la nimic.
Iar problema care se pune este următoarea: în acest moment, pentru că văd în PSD-ul lui Dragnea inamicul devastator al unei Românii europene, partizanii valorilor Uniunii văd în demisia (sau demiterea) preÈ™edintelui PSD un scop în sine. Presupunând că, printr-un miracol, acest lucru se va întâmpla, trebuie însă să ne întrebăm: cine îi va lua locul lui Dragnea? Iar dacă aveÈ›i senzaÈ›ia că mai rău nu se poate, este suficient să vă uitaÈ›i, pentru câteva secunde, la câțiva dintre posibilii săi înlocuitori. Și veÈ›i simÈ›i cum vă îngheață sângele în vine…
Și atunci? Ar trebui ca Dragnea să nu fie demis? În niciun caz! Nu sunt unul dintre cei care văd ca fiind acceptabil un astfel de compromis. Sunt în schimb unul dintre cei care își dau seama că problema este cu mult mai complexă. Atât de complexă încât, chiar presupunând că Opoziția ar câștiga următoarele alegeri (ceea ce, în conjunctura actuală, ar fi un miracol cu mult mare decât demiterea lui Dragnea), România ar trece mai întâi printr-o perioadă destul de lungă de convalescență. Și chiar și asta, doar în cazul în care vom avea noroc.
PSD nu este doar un partid. PSD reprezintă un întreg angrenaj economic și social. Un angrenaj de care depinde supraviețuirea fizică a părții majoritare din populația României. Pentru că nu este aici vorba doar de bugetari. Este vorba și de familiile lor. Este vorba și de toți angajații din firmele de partid. Și este vorba și de toți angajații firmelor (unele cât se poate de oneste economic) care nu ar supraviețui fără contracte cu statul. Și de firmele acelea multe și mici care nu ar supraviețui dacă nu ar exista bugetarii care să le cumpere produsele. Și tot așa. Și asta fără a mai pune la socoteală prieteniile economice între reprezentanții diverselor partide. Ceea ce înseamnă că, oricât de mult ne-ar putea displace, suntem condamnați să mai stăm o vreme pe această pagină a istoriei. Și nu este neapărat doar vina noastră: recunoașterea, în 2004, a statutului de economie de piață funcțională a fost o decizie politică. Care, politic, a avut avantajele ei. Dar economic a contribuit și ea la perpetuarea angrenajului în cauză.
Și ce ar fi de făcut? Din păcate, există doar trei soluÈ›ii. Prima – È™i cea mai uÈ™oară – ar fi emigrarea. O soluÈ›ie individuală, cu beneficii personale care, poate, va aduce È™i ceva beneficiu – cândva – È™i României. ÃŽn definitiv, de mâna a doua, de mâna a treia, suntem totuÈ™i cetățeni europeni È™i trăim într-un spaÈ›iu în care patriotismul se redefineÈ™te. Cea de a doua soluÈ›ie – ceva mai grea – ar fi mobilizarea votului anti-PSD. O soluÈ›ie de avarie, cu beneficii mai mult la nivel emoÈ›ional È™i, probabil, ceva beneficii pe termen mediu È™i lung. Iar cea de a treia soluÈ›ie – cea mai dificilă – ar fi dialogul È™i înÈ›elegerea nevoii de negociere. Dialogul real cu “cealaltă parte a societății”. Și înÈ›elegerea faptului că nu toÈ›i oamenii evoluează în acelaÈ™i ritm. Și că pot exista motive reale pentru care fiecare cataloghează poziÈ›ia celuilalt ca fiind inacceptabilă: atunci când te desparte o prapăstie de un om, a-i cere imperativ să vină lângă tine înseamnă a vă radicaliza unul altuia poziÈ›iile. PunÈ›ile se construiesc doar împreună È™i doar prin negociere. Este o soluÈ›ie care va aduce beneficii tuturor. Din păcate, pe termen lung. Și nu neapărat în decursul vieÈ›ilor noastre.
Iar în final, un banc. Un banc foarte vechi, considerat încă de pe timpul comunismului “cel mai trist banc politic”. Un banc care astăzi nu mai e trist. E dramatic.
Doi viermi – tatăl È™i fiul -, într-o balegă. Cel mic scoate capul:
– Tată, tată, ce e pata aia mare È™i albăstră de sus?
– E cerul, copilul meu!
– Și e frumos, e frumos acolo, tată?
– Eeei, e foarte frumos! Acolo zboară păsările È™i vântul se-mprieteneÈ™te cu norii…
– Tată, tată, dar pata aia mare È™i verde ce e, tată?
РE c̢mpia, copilul meu!
– Și e frumos, e frumos acolo, tată?
– E foarte frumos! Acolo zburdă vieÈ›uitoarele È™i înfloresc florile…
– Tată, tată, dar pata aia galbenă ce e, tată?
– Sunt holdele, copilul meu!
– Și e frumos, e frumos acolo tată?
– E foarte frumos! Acela simbolul bogăției…
– Auzi, tată, tată, dar dacă e aÈ™a frumos peste tot în jurul nostru, noi de ce stăm în pata asta de rahat?
– Din pur patriotism!
Acum cine vrei sa faca contract cu statul: neamtul?: Aici are dreptate Ghita, cand o sa ajunga firmele straine sa faca contracte marunte cu statul,atunci chiar ca o sa ne ducem de rapa.
Articolul daca il citeste un strain sau unul care a iesit in strada asta iarna, crede ca 27 de ani la putere a fost doar PSD(bine si celelalte se trag din FSN).
Am urat PSD-ul cand eram mic, inclusiv pe Iliescu, dar daca tragi linie dupa 28 de ani, iti dai seamna ca e partidul cu rezultatele cele mai bune din punct de vedere economic, perioada CDR a fost un dezastru, probabil perioada cea mai grea din ultimul secol, a fost mai rau decat toata perioada lui Ceausescu, a lui Dej(acolo au avut de suferit doar o mica parte a populatiei 1%) si mai rau decat in Al Doilea Razboi Mondial unde la noi nu prea a fost razboi pe teritoriu.
Guvernarea DA care s-a rupt in 2006, dupa aia au avut sprijit PSD din umbra, a fost perioada buna, dar nu poti sa spui ca a fost 100% fara PSD.
Guvernarea PDL un dezastru, acum dupa 5 ani, orice cifra negativa te trimite la perioada aia, Euro maxim, benzina maxima, tva 24, salariile in orice domeniu, stat,privat cu 50% mai mici decat acum, spitale inchise, direct au fost loviti cei de la stat, indirect au fost toti loviti, au castigat doar cei care au primit drepturi litigioase(s-au alocat cei mai multi bani in perioada aia) si cei care au avut contracte pentru investitii.
Guvernarea Ciolos:1an, mult prea putin sa tragi concluzii, a avut sustinere si din dreapta si din stanga sau din nici o parte, dar Ciolos a dat impresie ca e omul celor de sus, parea ca e trimis de Poarta, cand a fost comisar european, Romania a primit prin rotatie postul de la agricultura, care l-a ocupat Ciolos, a fost de o impartialitate incredibiala, parca l-ar fi ales toti europenii(povestea asta o stiu inainte sa ajung prim ministru).
Guvernari PSD:
1990-1992-Roman, Stolojan, amandoi oameni care au fost in toate taberele, perioada pentru care pierd ei alegeriile prezidentiale, 2 mineriade, pana la urma a fost perioada cea mai dificila, de gestionat, nimeni nu stie ce s-ar fi intamplat daca ar fi ajuns altii la putere, daca ar fi fost unii prea “europeni” poate am fi ajuns in locul Iugoslaviei, bunastare in Transilvania cum e la ei in Slovenia, prapad in Kosovo, probabil in Moldova sau Oltenia.
1992-1996-o perioada adormita, de tatonare, Tapul zice ca s-a facut o buba mare in perioada asta si a spart-o el in 96, daca castiga Iliescu in 96 probabil nu ar fi spart buboiul chiar asa sau poate mai tara in ritmul asta inca 4 ani.
2000-2004-Nastase: perioada de redresare, sincer sa fiu in afara de parlamentari si oameni din spatele lor pana atunci nu cred ca se mai construise vreo casa, reparase ceva, sosea, abia atunci parca a inceput sa se miste ceva, desi toti zic ca a fost perioada cu spaga cea mai mare.
2012-2016-la fel, revenire din criza, criza la noi a tinut pana in 2012, desi in America se terminase in 2009, daca mai ramanea PDL la putere 4 ani, ar fi avut aceeasi placa:e criza.
In concluzie: opozitia daca vine la putere, daca au aceeasi evolutie cum au avut partidele CDR si PDL, PSD-ul la urmatoarele alegeri vor castiga cu 80-90%