Turnătoriada

Cine gândește că parlamentarul român e prost, se înșeală. Sau are o părere extrem de proastă despre semenii săi. Pentru că, vedeți domniile voastre, un prost îi poate prosti doar pe cei mai săraci cu duhul decât el. Iar oricare dintre parlamentarii de astăzi s-a descurcat fie să promoveze în partidul din care face parte până la palierul eligibililor, fie să îmbrobodească suficient cetățeni cu drept de vot, fie ambele.

Păi da, dar toate aceste lucruri le-a obținut că a avut bani, vor spune unii. Desigur, în foarte multe cazuri așa este. Doar că oamenii care ajung să poată avea acces la sumele de bani în cauză nu pot fi bănuiți de prostie. Pot fi tupeiști, pot fi șarlatani, pot fi, pur și simplu, hoți… dar proști nu sunt.

Nu sunt proști, însă sunt needucați. Vedeți, domniile voastre, cu foarte rare excepții, valorile morale se clădesc pe educație. Altfel spus: pot avea cele mai scumpe mașini, cele mai scumpe haine și bijuterii, cele mai mari lingouri, conturi și palate, dar, când îi privești, vezi din prima că nu știu dacă scobitoarea e obiect de artă sau mobilier minimalist. Este suficient să-i auzi vorbind pentru a-ți da seama că vocabularul lor are la fel de multe cuvinte ca numărul măselelor. Și este destul să-i observi pentru a-ți da seama că, pentru ei, diferența dintre avere și bunăstare este, în cel mai bun caz, de neînțeles.

Mai mult: multe dintre cadrele de nădejde ale șugubeței noastre democrații, provin din eșalonul doi al partidului comunist. Din eșalonul turnătorilor de profesie. Și duc cu ei, ca supremă valoare de familie, reflexul de a supraviețui pe baza datului pe goarnă.

Așa se face că, dacă la început fiecare ales al poporului purta la piept carnețelul de partid, iar apoi carnețelul cu cecuri, astăzi, fiecare dintre ei poarta la piept caiețelul cu turnătorii, menit să îi alimenteze speranța unui arest la domiciliu.

Și așa se face că, în fapt, sfânta luptă împotriva corupției, s-a transformat într-un jihad împotriva corupților, iar vechea Daciadă s-a transformat într-o Turnătoriadă având același scop: distracția maselor largi consumatoare de mici și bere.

Iar poporului e vesel: vrea mai mulți corupți la pușcărie și protestează vehement atunci când cineva vrea să-i întrerupă distracție preferată. Lui, poporului, îi pasă de cătușe, fără să-i treacă prin cap faptul că banii hoților nu sunt recuperați și nu se dorește a fi recuperați. Lui, poporului, îi pasă de condamnări, fără să-i treacă prin cap că important este să combați cauza și nu efectul.

El, poporul, e mulțumit. Și chiar nu-i pasă că este iarăși prostit. De reprezentanții unul alt eșalon doi în spatele cărora zâmbesc plictisiți aceiași păpușari.