Pe 22 noiembrie am fost la vot. Si, asa cum am spus, l-am votat pe Crin Antonescu. Printre altele, tocmai pentru ca – tot asa cum am spus – nu am vrut sa votez nici Traian Basescu, nici Mircea Geoana.
Ce voi face pe 6 decembrie? Ma voi duce la vot, fireste. Si voi proceda asa cum am procedat si in alte situatii similare: voi stampila buletinul de vot de doua ori, impartind voturile in cel mai democratic mod cu putinta:
unul pentru Basescu, unul pentru Geoana. Si un nul pentru amandoi.
Pentru ca nu pot sa aleg intre (ceea ce eu consider a fi) doua rele. Este singura posibilitate pe care o am eu, cetateanul, pentru a acorda un vot de blam.
si eu la fel in primul tur. e oarecum de inteles optiunea ta in turul doi, dar mai ales nu prea poate fi combatuta cu niciun fel de argument. si asta pentru ca acum zarurile au fost aruncate, convingerile sunt (deja de mult timp) formate, sa vedem ce iese. din fericire sau din nefericire (nici eu nu stiu prea bine), dupa turul doi va iesi cineva, nu un nul.
Cred ca incep sa ma simt lipsit de reperele de baza.
Democratia (sau “societatea deschisa” in acceptiunea lui Popper) nu era sistemul ala in care se presupune ca votezi mereu “raul cel mai mic”? Nu era sistemul care pleca de la premiza fundamentala ca nu exista asa ceva ca “binele absolut” sau “politicieni providentiali” etc.?
Sigur, imi mai amintesc ca democratia era si sistemul in care fiecare e liber inclusiv sa nu voteze, dar ca idee…
@ Dragos, Cristi,
In opinia mea, niciunul dintre ei nu este un “rau suficient de mic”.
Sau, altfel spus: “teoria raului cel mic” porneste de la premisa ca, desi ambii candidati sunt, in perceptia alegatorului, departe de a fi perfecti, unul dintre ei este creditat ca va face – dincolo de “relele” care i se pun in carca – “un pic mai mult bine” decat este capabil contracandidatul.
Nu cred in “politicieni provindentiali” si nici in “sistemul democratic perfect”. Asa cum nu cred nici in capacitatea formatiunilor politice de a evolua de la sine, prin simpla raportare la ele insele.
Caricaturizand (poate nerpermis de mult) lucrurile: este ca si cand ai lua un om nevinovat din multime si i-ai spune: “Uite, pentru ca este democratie, ai voie sa alegi cum vei fi executat: spanzuratoarea sau scaunul electric?
Pe scurt: pentru ca imi pasa, aleg sa merg la vot si ALEG. Si pentru ca nici spanzuratoarea, nici scaunul electric nu reprezinta “un rau mai mic” (din moment ce finalitatea este, evident, aceeasi), aleg singura forma de protest pe care o am la indemana.
PS: Mi-a reusit un comentariu mai lung decat insemnarea! 🙂
Cam asa spunea Popper. Dar, pe de alta parte, Rousseau postula o vointa generala care, desi nimeni nu reusit sa se prinda cum se poate agrega si, prin urmare, cine poate sa o identifice, ar trebui cica sa fie expresie a binelui general. E drept ca Rousseau nu descria o societate deschisa, dar tot la democratie se referea. La una originala, ar spune unii. Probabil ca popperienii vor vota cu Geoana, iar rousseauenii cu Basescu.
Desi ma simt mai apropiat de Popper, nu cred ca atitudinea lui Sorin este nerezonabila. Atunci cand votezi, chiar in conditia poperriana, trebuie sa ai o “idee clara si distincta”, adica o certitudine, cu privire la raul cel mai mic. Iar in unele situatii, conform aceluiasi failibilism popperian, poti sa nu discerni acest lucru (la fel cum nu poti discerne binele absolut al domnului Rousseau).
Solidarizez cu tine. Sunt amandoi atat de “buni” ca nu pot sa aleg doar unul.
@ ionut_d
problema e alta: fie ca nu vrem nici pe unul, nici pe altul, cel putin unui dintre ei ne va vrea. 🙂
Bun, hai ca am ajuns si la clasici, pe blog 🙂
Clar ca Popper si Rousseau jucau in echipe diferite. Acum nu pot sa nu amintesc ca “falimentul” lui R. si a coechipierilor lui a fost demonstrat cu varf si indesat de toate crimele si abuzurile in care a degenerat Rev Franceza si apoi un secol si jumatate de cautare a vointei respective, generale.
Oricum, metafora lui Sorin mi-a dat sah momentan si trebuie sa ma gandesc putin la ea 🙂 … Mi-e clar ca nu sta in picioare, insa pentru ca a fost atat de bine gasita, o sa ma opresc sa o comentez acum.
unul, nu unui 😀
Si falimentul comunismului si al liderului vizionar (“tatucul”) sunt cat se poate de clare, dar in Romania economia de piata si falimentul primesc interpretari mioritice.
Metafora lui Sorin e un fel de “dilema intoarsa”, pe care o gasesti exemplar expusa intr-un articol din “Moral Luck”, de Bernard Williams. Acolo situatia statea asa: Jim, explorator american in jungla, este prins de niste contrabandisti care tocmai macelaresc un sat si fortat sa faca urmatoarea alegere: numeste 3 oameni pe care sa ii executam si restul pana la 10 traiesc; daca nu alegi pe nimeni, ii executam pe toti. Ce alegi?
Cam asta e: http://www.trilulilu.ro/Jeg/ff958da3d302c0