Nu, nu tu… Firește că nu tu…
Însemnarea de astăzi a lui Victor, mi-a reamintit că vreau de ceva vreme să scriu și eu câteva cuvinte pe tema rezultatelor de la BAC. Așadar: din punctul meu de vedere, rezultatele la BAC înregistrate în acest an sunt doar dovada oficială a faptului că avem de a face cu o generație a tembelismului.
(Știu ca dacă nu ai fi fost nedreptățit ai fi luat BAC-ul la română, însă, pentru orice eventualitate, dă click aici și ai să vezi că generație înseamnă că mă refer și la cei care au dat BAC-ul acum doi ani, și la cei care au dat BAC-ul acum trei ani etc.)
Generația tembelismului atât poate. Și poate doar atât pentru că nu mai știe să gândească. I s-a atrofiat creierul, organul gândirii, partea ascunsă între tunsoarea în tendințe și lentilele de contact. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că generația tembelismului nu a avut niciodată nevoie să gândească: încă din clasele primare – ba chiar dinainte! – “mama și tata” s-au dus cu plocoane la educatoare, învățătoare, profesoară, asistentă, directoare etc. Totul pentru ca progenitura să primească laude, note, diplome (fără a le păsa că, în acest “coș de cumpărături” includeau inconștient anchilozarea intelectuală a propriului copil). O mentalitate pe care mama și tata o au moștenită din comunism și care poate fi parafrazată simplu: prost să fii, diplomă să ai. Însă comunismul s-a dus să moară puțin și a luat cu el și jobul (nu doar asigurat ci și obligatoriu) și salariul garantat și acoperișul de deasupra capului pe care, în cele din urmă, chiar și într-o comună, tot îl primeai.
Așa, și? Cui îi pasă?
Aceasta este, de fapt, singura întrebare care merită un răspuns. Pentru că părinților nu le-a păsat, deși, măcar la un moment dat și-au dat seama de faptul că “ala mic” încearcă să ducă ciorba la gură cu desfăcătorul de bere. Iar dacă le-a păsat de ceva, le-a păsat doar de mica bârfă cu vecinul (“băăăă, io am făcut credit și mi-am tras plasmă!”; “bine bă. io am făcut două credite și mi-am tras două plasme”; “băăă, fiu-meu are diplomă de premiant care m-a costat cât plasmele tale!”; “bine bă. dar fiu-meu are diplomă care m-a costat cât plasma si apartamentul la un loc!”).
Copiilor nu le-a păsăt nici lor. Sau, dacă le-a păsat, le-a păsat în același mod pe care l-au moștenit de la părinți. Adaptat, firește. Cool, desigur.
Și atunci, cui îi pasă? Răspuns simplu: nimănui. Totul e să realizăm că este o generație a tembelismului. Și că acest lucru nu înseamnă că aceia care fac parte din această generație sunt mai proști sau mai tembeli decât alții. Înseamnă doar că a le cere să gândească e ca și cum ai cere unui bibliotecar să participe la un campionat național de haltere.
Generația tembelismului se numește asa nu pentru că este formată din oameni tembeli, ci pentru că tembelismul a fost acela care i-a dat naștere. Tembelismul adus la rang de lege, la rang de artă, la rang de orânduire globală. Pentru că, dacă ne uităm măcar puțin pe studiile din alte țări, vedem că generația tembelismului nu este specifică României, ci, pur și simplu, este realitatea lumii în care trăim.
O lume care de acum e a lor, iar noi, ceilalți, suntem doar simpli invitați.
NOTE (puse la final, tocmai pentru că aceia care nu au ajuns până aici nu ar fi meritat efortul de a le explica):
1. Evident, există și excepții. Mai mult: cred sincer că excepțiile acestei generații sunt mult mai inteligente – și mult mai pragmatice – decât excepțiile generațiilor anterioare.
2. A spune că această generație e mai cu moț pentru că e digitală, e ca și cum ai spune că Aristotel a fost un bou pentru că nu a făcut parte din generația tiparului (exagerez mult, firește, tocmai pentru a sublinia ideea)
Super 🙂
eu as spune “generatia tembelilor”, pentru ca tembelismul nu exista decat ca “manifestare” intr-un individ concret. nu exista ideea platoniciana de “tembelism” ;).
dar tembelii sunt doar un fel de pat cu asternut cald sau, mai plastic, o tanara cracanata si dornica. insamantarea se face de “tembelii destepti” si/sau “tembelii specialisti”, care sint interesati de lucruri precum: “sa te scoti”, sa faci rating, sa dai bine, sa castigi intr-un an cat altii in 50 etc.