Online vs. offline
Acestea fiind spuse, iata si un exemplu: Sorin Tudor – adica eu, care va sa zica – are cateva sute de cititori pe blogul personal. Peste o mie de “urmaritori” pe Twitter. Cateva sute de prieteni pe facebook. Cateva sute de contacte pe LinkedIn. Si peste o suta de contacte in lista de messenger. Ati prins ideea, ma opresc aici, nu mai continui cu restul. Daca ne-am strange cu totii la un loc am putea forma o comuna. De pilda, comunadinparis.ro. Sau alta.
In viata reala, lucrurile se schimba: Sorin Tudor are sute de cunoscuti, cateva zeci de amici, cam doua duzini de amici buni si pana in zece prieteni. Daca ne-am strange cu totii la un loc, poate ca am putea popula un bloc. Intrebarea este, mi-as dori sa stau cu vreunul dintre ei in acelasi bloc?
Ei bine, nu. Prietenii cei mai buni imi sunt prieteni atat de buni si pentru ca nu obisnuim sa nu ne cautam asa, “de florile marului”. Si nici macar nu ne sunam asa, din plictiseala. Ba chiar mai mult: fac parte dintre aceia care daca s-ar trezi – gratie nu stiu carei intamplari – in cliseul post-spocaliptic al omului ramas singur, singurel in ditamai orasul, nu as simti vreun soi de disperare. Si, mai mult ca sigur, nu m-as plictisi defel (sigur, orice supravietuitoare din orasul vecin ar fi, din cand in cand, binevenita). Iar in locul lui Robinson Crusoe sunt sigur ca nu as fi simtit lui Vineri in preajma mea (ideea cu supravietuitoarea de pe cealalta insula, dotata cu un caiac si cu bunul simt de a-si anunta vizitele, ramane valabila). Iar daca si eu si Vineri am fi avut cate un laptop si am fi stat fiecare in cate un capat al insulei, zau daca n-am fi discutat pe chat cu maxima prietenie atat timp cat n-am fi fost fost fortati sa ne vedem vreodata doar asa, de convenienta.
Interesant articol…