Șapte lucruri pe care nu le-am făcut în 2013

(deși pe unele mi-am propus să le fac.)

1. Nu am mai scris pe blog. Nici măcar așa, pentru a spune că, în septembrie, acest blog a împlinit șapte ani. Sigur, aș putea să invoc lipsa de timp, însă adevăratul motiv este altul:

de șapte ani blogul acesta se ocupă, preponderent, de subiecte legate de comunicare. În ultimul timp însă, înțelegerea asupra a ceea ce înseamnă folosirea social media în domeniul comunicării este atât de diferită (uneori chiar radical diferită) de aceea a “influencerilor online”, încât nu aș fi putut scrie onest pe blog fără să pară că am ceva de împărțit cu cineva.

Mai exact (fără a intra în detalii, dar putând să argumentez oricând, detaliat, ceea ce spun):

– Sunt din ce în ce mai înclinat să dau dreptate acelora care cred că, în relația cu companiile, blogosfera este o gogoașă umflată de raportări, ignoranță și superficialitate, a cărei ineficiență este depășită doar de gogomăniile din rapoartele către client. În linii mari, cred că principalele bloguri ar trebui catalogate ca site-uri de nișă, iar relația cu bloggerii care le dețin ar trebui să încline mai mult spre relația cu un deținător de site (decât spre “blogger relations”, care, în aceste cazuri este stupidă și contraproductivă). În cazul blogurilor mici, acestea sunt departe de a aduce un câștig real dacă le îngrămădești, generic, sun titulatura “blogosferă” (ba chiar disperarea de a avea niște funduri de bloggeri care să-ți ocupe scaunele de la un eveniment se poate dovedi, la “capăt de linie”, dăunătoare și costisitoare).  Rezumând: în relația cu companiile, blogosfera nu (mai) există: există bloguri și bloggeri (unele/unii care chiar generează conținut util). Iar relația cu bloggerii este o treabă care în sine ocupă și resurse și buget și trebuie (re)gândită prin prisma eficienței.

– Cred că singurul lucru care întrece prostiile debitate de utilizatori pe facebook sunt prostiile debitate despre facebook de social-media-facebook-guru. Nu am nimic împotriva proștilor (în definitiv, dacă Dumnezeu le-a dat prostie cu carul, poate o fi cu vreun motiv), nu am nimic împotriva celor care încearcă să scoată bani de un covrig debitând inepții la evenimente și “traininguri”, însă când numărul lor face ca zgomotul produs să devină mainstream, avem o problemă. Indicatori fără sens (și folosiți aiuristic), fraze copiate din .com neînțelese nici măcar minimal (și fără a avea bunul-simț de a încerca să le înțeleagă măcar minimal), infografice copiate și servite pe post de know-how și o sărăcie a spiritului față de care nici măcar milă nu poți simți.

– specialiștii în comunicare online. Cine? Care? Ok, ne-am înțeles.

2. Nu am mai ținut Internship 2.0, un proiect la care am ținut și pe care l-am ținut anual, din 2009. Primul motiv ține de cele spuse mai sus: aș fi avut nevoie de foarte multă energie pentru a face participanții să își dea seama de realitate (în internship nu am mers niciodată pe varianta “vă spun eu cum este”, ci am creat mereu situații și exerciții din care participanții să își tragă propriile învățăminte și concluzii). Ori energia eu mi-am luat-o mereu din gândul (uman, de altfel), că ofer unor oameni ceva care să le fie util în viață. Iar în acest an, pentru prima dată, nu am mai simțit că eu le pot oferi ceva care chiar să le folosească. Oamenii care sunt angajați acum în social media sunt, majoritar, “navigatori pe Internet necalificați”. Băgători de seamă pe rețelele sociale. Oameni de la care se așteaptă, în principal, două lucruri: a) să accepte un salariu mic și b) să fie dispuși să muncească mult timp. Rezultatele nu sunt prea importante de vreme ce companiile sunt preocupate să fie în social media, fără să le intereseze cu adevărat și de ce trebuie să fie în social media. Ori, dacă asta se cere, de ce să îi mai fi chinuit eu la internship?

3. Nu am ținut nici măcar un “internship de o zi”, o idee cu care am cochetat și încă mai cochetez – un soi de workshop în care “să trecem practic prin realitatea social media”. Cine? Eu și aceia care ar fi dorit sa mi se alăture.

4. Încă nu folosesc instagram. Am cont, dar, la nivel personal, încă nu-i văd rațiunea. Nu sunt bucătar pentru a-mi îmbia clienții, am trecut de vârsta (și nici nu am fost vreodată genul) la care să-mi fac poze pentru a-mi alege pe cineva dornic de dat în bărci, în ochii prietenilor și cunoscuților mei chiar nu aș fi cool dacă aș face poze cu mâncarea din restaurant și piscina din fața ușii pentru a-mi dovedi viața și statusul social și, slavă domnului, încă mai am suficient simț al realității pentru a-mi da seama că un pozar de buzunar nu va fi niciodată nici măcar un fotograf mediocru.

5. Nu am folosit niciodată wazzup, deși mi-am propus să o fac, de curiozitate. Însă o voi face în 2014.

6. Nu mi-am luat alt câine. Am tot sperat că Radu îl va uita. Nu l-a uitat, voi fi nevoit să iau unul.

7. Nu m-am lăsat de fumat. Da, e adevărat, nici nu mi-am propus asta.

“Bonus”: m-am văzut foarte rar cu prietenii. Iertare!