Doamnelor, domnilor, iata Echipa 2 din cadrul Internship 2.0, ediția 2011. Foarte curând (sper eu), vom iesi în lume și cu un prim proiect. Suntem pe ultima suta de metri; sperăm să vă placă. Ieri
Și, după cum spune un prieten, sunt, probabil, singurul norvegian al cărui prenume este Sorin. Numele meu este Sorin Tudor și sunt un norvegian, de etnie nedeclarată și religie ortodoxă, care trăiește în România. Astfel
Am plăcerea de a vă invita astăzi, 24 octombrie, ora 19:00, la masa rotundă cu tema "Cultură. Educație. Social Media. Încotro?". Masa rotundă "Cultură. Educație. Social Media. Încotro?" va fi găzduită de Absintherie Sixtina (strada
Luni, 24 octombrie, ora 19:00, în Absintherie Sixtina, va avea loc primul eveniment organizat de Echipa I din cadrul Internship 2.0: masa rotundă “Cultură, Educație, Social Media. Încotro?”. Un eveniment care se bucură de prezența
Să vă spun un secret: acum doi ani am fost amenințat că voi fi dat în judecată. Nu, nu a fost prima dată când am fost amenințat cu așa ceva. Dar a fost una dintre
Cum este afectată social media autohtonă de criza economică? De ceva vreme tot imi ajung pe la urechi vești (și zvonuri) despre "parașutarea" în peisajul autohton a unor specialiști occidentali în social media. Și când
Cum fac față crizei Ziare.com și tradeads.eu? Strângând câte un link de aici, câte un euro de acolo... Priviți ce se întamplă, de exemplu, pe sorintudor.ro (la fel ca și pe multe altele). Click pentru
Bloggerii se pot împarți în două categorii: unii care și-ar face un serviciu dacă ar vorbi mai mult și unii care și-ar face un serviciu dacă ar vorbi mai puțin. Pentru ca e sâmbătă, azi
Doamnelor, domnilor, Echipa 1 din cadrul Internship 2.0, ediția 2011. Lucrăm cu drag si spor* de ceva vreme. Avem în plan o suită întreaga de proiecte (materiale scrise de membrii Echipei I veți citi în
De ieri, cel mai mare magazin foto din sud-estul Europei este magazinul F64 din b-dul Unirii, nr.45, București. Pe scurt, noul magazin F64 - lider pe piața echipamentelor foto-video din România și deținătorul celui mai mare
Aceste paranteze înfiorătoare care ne îngreunează viața... Am citit, nu cu mult timp în urmă, un articol care explică perfect una dintre cauzele pentru care facebook are mai mult succes decat twitter: utilizatorii de facebook