Nastase – Udrea si retur

(Articol publicat in Evenimentul Zilei duminica, 3 august.)

Cu doar câteva zile în urmă, Adrian Năstase admitea, pe blogul său, că se teme.

Cărui fapt se datorau fiorii neliniştii sale? Ne spune chiar fostul premier: „Sper ca, pe mare, să am în continuare semnal pentru cartela mea Vodafone. Voi încerca să vă povestesc despre locurile prin care vom merge şi, cum Andrei şi Mihnea se pricep, mai bine decât mine, să încarce pe internet fotografii, sper să vă transmit cât mai multe imagini din această călătorie“.

În aerul tare al fiordurilor norvegiene, temerea avea să se spulbere precum valurile întâlnite de vaporul de lux care-l transporta pe Adrian Năstase spre Cercul Polar. Şi astfel, chiar în ziua în care Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor aproba convocarea unei sesiuni extraordinare pentru a dezbate cererea preşedintelui Băsescu de avizare a urmăririi penale a foştilor şi actuali parlamentari, liderul PSD găsea suficient semnal pentru a filosofa pe blog – lejer, de vară – pe marginea discursului din Berlin al lui Barack Obama.

De partea cealaltă a eşichierului politic, Elena Udrea lăsa filiala din Constanţa să fiarbă în suc propriu – scuzaţi parafrazarea! – şi scria pe propriul blog cum „PDL a decis să se implice în ajutorarea victimelor inundaţiilor“. O iniţiativă cu atât mai lăudabilă, încheiată printr-un îndemn mobilizator: „Puteţi posta orice idee care ar veni în sprijinul sinistraţilor, precum şi date referitoare la gesturile dv. de solidaritate“. Şi, cum în politică puterea exemplului este fundamentală, doamna Udrea a fost prima care a dat tonul ideilor: „Bună ziua! Sunt aici şi încerc să ţin ritmul cu dv., dar mă limitează bateria“. În cele din urmă, problemele de „infrastructură“ şi-au găsit rezolvarea, iar distinsa doamnă a putut continua: „Am şi eu această dilemă: să transform blogul în ceea ce se presupune a fi, un jurnal personal, sau să îl păstrez ca pe ceea ce l-am conceput iniţial, un mijloc de a vorbi eu însămi despre mine“.

Nu îmi dau seama cum rezolvarea acestei dileme ar putea ajuta sinistraţii, însă, e drept, nu sunt politician. Aşa că privesc noua dedublare a României: o Românie on-line, a politicienilor, şi una a noastră, a utilizatorilor oarecare.

Recomandări

Un comentariu

  1. Cand ai vazut ce dilema are Elena Udrea n-ai avut si tu o dilema daca sa faci sau nu un aricol pe marginea dilemelor ei? Ea se hraneste si cu astfel de publicitate zic… si aparitiile la ziar intretin notorietatea :)… Oricum, felicitari pentru observatiile, tragi-comice, cu privire la preocuparile politrucilor 🙂

Adaugă comentariu