Victoria lui Obama este o victorie pe care se sprijina o lume de sperante, chiar daca Obama a promis – si s-a straduit sa promita – foarte putine lucruri. Iar in bagajul unui politician, sperantele oamenilor, cu cat sunt mai confuze, cu atat atarna mai greu.
Am simtit-o pe pielea noastra in 1990 si si in 1996. Ramane de vazut cum vor reusi Obama si oamenii din jurul sau sa gestioneze aceste sperante in 2008.
Si sa speram alaturi de ei. Cu gandul la sperantele noastre.
Nu as spune ca s-a ferit sa promita multe, din contra, a promis foarte multe. In discursul de dupa castigarea alegerilor s-a observat destul de clar un ‘split’: o promisiune mare, urmata de o dezicere (sunt programe de durata, nu se pot rezolva intr-un mandat), urmata din nou de o promisiune mare etc.
Pe de alta parte, e destul ca Obama sa intre pe scena fara sa spuna nimic si multimea interpreteaza acest gest drept cea mai mare promisiune din istoria SUA.
Intr-adevar, cam asa eram si noi in ’96. Sau, mai degraba, la asa-zisa revolutie. Ca in ’90 am simtit altceva pe pielea noastra…
Victoria lui obama nu a fost veste prea mare pentru mine, a fost clar din monetul in care am aflat ca a primit de 3 ori mai multi bani din partea bancherilor de pe wallstreet decat mccain.
Iar schimbarea pe care o promite nu o prea vad venind, economia SUA este in colaps total, au inceput sa aduca soldati din iraq pentu viitoare evenimente(cel mai probabil lege martiala), a voata pentru “bailout” a votat ca trupele sa ramana in iraq, nu e mare fan al rusilor, este pro atac asupra iran, siria.
Este o papuse, si oameni vor avea doar ura pentru el cand o sa dispara iluzia. Imi para rau pentru americani, am o gramada de prieteni acolo, rude.
[…] Lasand gluma la o parte – si softul care da bine la alegatori – Obama va trebui sa dea piept cu sperantele americanilor, iar noi, cu propriile sperante. […]