Să zicem că vrei să schimbi o ușă. Dacă ți-ai dori același fel de ușă, lucrurile ar fi relativ simple. Problema e că tu vrei o cu totul altfel de ușă. Una care să inspire modernitate, respect și transparență. Așa că pui meșterul să scoată vechea ușă din țâțâni și să bată orașul în lung și în lat până găsește o ușă așa cum i-ai cerut.
Într-un târziu, vine omul cu ușa. Ușa care nu se potrivește în locul celei vechi. Așa că pui meșterul să dărâme din ziduri și să o fixeze. Moment în care îți dai seama că “e așa un produs de serie! nu are nici măcar un pic de personalitate!”. Așa că pui meșterul să îți facă o ușă pe comandă. Trece un timp. Timp în care nemulțumirea ta crește: “ce dracului o dura atât, că doar i-am cerut o ușă nu un întreg castel?”.
În cele din urmă, vine omul cu ușa. Nădușește până târziu în noapte și o montează. “Ei cum e?” Moment în care îți dai seama că e prea transparentă: te văd vecinii în fundul gol dacă nu închizi ușa la baie. Prin urmare, cu o fermitate care nu lasă loc de interpretări, declari că vrei o ușă care să fie transparentă doar când vrei tu. Meșterului i se zbate vena de la tâmplă: “da ce-s eu, Dumnezeu?!”.
În cele din urmă, meșterul îți montează o ușă batantă: “uite, e transparentă doar când vrei tu”. Meșterul pleacă, iar tu ești gata să te bucuri de noua viață. Moment în care îți dai seama că ușa asta nouă scârțâie la fiecare deschidere. Și se deschide de câte ori o bate vântul. Și că nu îți poate oferi niciun sprijin.
Așa că îl chemi din nou meșter. Și îi spui că vrei o ușă din aia veche, cum ai mai avut. “Aaa, păi uși din alea nu se mai găsesc. Că toată lumea a vrut ca matale din astea, moderne. Pe alea vechi le-au scos din producție.” Și meșterul pleacă.
Iar tu suspini ca orice orice femeie modernă, în fața unei uși care scârțâie după cum o bate vântul.
