Blog: Mugur Ciuvica

Incepand de astazi, Grupul de Investigatii Politice – presedinte Mugur Ciuvica – are blog.

Prima insemnare poarta un titlu simplu:

Familia Basescu aplica reteta lui Puiu Popoviciu.

Si un scurt fragment:

GIP publică documente care demonstrează că familia Băsescu aplică în Constanţa reţeta pe care Puiu Popoviciu a folosit-o în Băneasa.

În decembrie 2006, firma familiei Băsescu, Global Business & Investments a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu o instituţie de stat, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Constanţa. Global Business & Investments este deţinută şi administrată de copiii şi apropiaţii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu.

Restul il puteti citi pe blog. 😉

Recomandări

144 comentarii

  1. Corneliu Paslaru

    CUM S-AR PUTEA REDRESA ROMANIA,
    FARA SA CHELTUIASCA NICI UN BAN

    Rasfoind un Paris-Match mai vechi,de prin anii ’80 sau ’90,am aflat cu mirare ca guvernul Elvetiei este alcatuit doar din patru ministri care ocupa pe rand postul de premier,prin rotatie. Am mai aflat ca birourile lor de lucru se afla toate in aceeasi incapere,deschisa solicitantilor. Si ca demnitarii pot fi vazuti frecvent in mijloacele de transport in comun iar statul nu le asigura nici un avantaj locativ fata de ceilalti cetateni. Mai scria acolo ca in capitala tarii nu exista aeroport pentru avioanele mari deoarece locuitorii orasului nu au acceptat sa fie deranjati de zgomotul motoarelor.
    Si totusi,sistemul politic elvetian nu reprezinta un ansamblu de reguli originale sau excentrice ci,dimpotriva,reprezinta cea mai normala forma de manifestare a democratiei si echitatii care,noua,s-ar putea sa ne para chiar ilara.
    Noi,totusi,cu experienta celor trecuti prin criza comunismului si care acum mai infruntam si criza capitalismului,stim bine ca nici o oranduire economico-sociala nu va putea fi vreodata viabila,in absenta democratiei ! Democratia are,pentru politica,aceeasi insemnatate capiatala pe care o are oxigenul pentru foc. Democratia este singurul mecanism care poate corecta inevitabilele abateri ale statului de la drumul corect si il poate opri inainte de a o lua razna.
    Temelia democratiei in Romania ar putea fi cimentata printr-o lege care sa statuteze, pentru bugetari, o retributie maxima egala cu de doua ori salariul minim pe economie ! Retributia minima fiind de 700 lei,presedintele republicii va avea astfel cel mai mare salariu,in valoare de 1400 lei,neimpozabili.
    Economiile financiare,deloc neglijabile, rezultate din aplicarea acestei scheme, constituie cel mai irelevant avantaj posibil,dintre cele ce s-ar puea obtine pe aceasta cale. Marea ei importanta – as zice revolutionara – consta in faptul ca leaga salariul maxim de salariul minim, nu intr-un raport aristocratic si fantezist ci intr-un raport organic si realist, iar aceasta dependenta va remorca salariul minim mai bine ca orice strategie politica abstracta !
    Astfel si numai astfel vom introduce si in politica principiul cointeresarii,care sta la baza sistemului de productie capitalist si care lipseste cu desavarsire din sistemul nostru politic…

  2. nicolae

    O sa scapam de basescu si ai lui,dar spune o vorba de la noi, o sa mai treaca multa apa pe Strei si pe multi dintre noi o sa ne termine psihic si fizic.

  3. Tudorel

    Buna seara,
    As dori sa fac si eu un comentariu vis-a-vis de primirea lui frunza in PNL si mai ales in functie superioara. Nu stiu daca aveti cunostinta despre o misiune similara a doua personaje trimise de PNL pentru preluarea PNTCD. Este vorba despre Pavelescu si Milut care au fost trimisi special pentru a prelua conducerea acestui partid in vederea alierii sau mai bine asimilarii lui de PNL. Dupa cum stiti nu au reusit mai mult decat fractionarea acestuia (nu ca nu ar fi fost fractionat si inaite in grupa Ciorbea, Lupu) mai nou Milut si Ciuhandu. Aceasi tactica o aplica acum basescu cu frunza si altii, care chipurile pleaca de nemultumiti, dar in schimb ei vin cu o misiune bine stabilita si mai precis sa discrediteze imaginea (si asa cam sifonata a USL). Asta se va intampla deoarece bruma de incredere a simpatizantilor USL va scadea drastic la vederea traseismului acelor pdl-isti, dar mai grav primirea lor in PNL. Asta va face ca bruma de simpatizanti USL sa nu mai iasa la vot, iar votantii lui fruza vor schimba barca si vor iesi impreuna cu simpatizantii pdl mai abitir decat opozitia. Deci de castigat nu are decat basescu si nu inteleg de ce nu vad analistii politici (in frunte cu chirieac si cu radu tudor) acest lucru vadit. Revin si spun ca USL va fi batut de basescu folosind aceleasi arme incercate de PNL (cu AP inghitit).

    1. Simpatizantii USL trebuie sa-i inteleaga pe USL-isti. Nu trebuie sa-i paraseasca. USL trebuie sa explice continuu si agresiv ce urmaresc prin asemenea manevre si tot asa sa raspunda la toate reprosurile din partea PDL si PUNR … . Eu, care nu simpatizez nici cu unii nici cu altii, inteleg situatia.

  4. Pentru ca-i intai aprilie o sa va povestesc despre o pacaleala macabra de nivel guvernamental, ba chiar statal.
    Sunt si “pacaleli” macabre!!!
    Cea mai mare pacaleala macabra au primit-o pensionarii, de la Isarescu cind era prim-ministru.
    Legea Pensionarii (19/2000) a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei pe data de 01 aprilie 2000. La art. 80 alin. (1), se prevedea ca VALOAREA UNUI PUNCT DE PENSIE REPREZINTA CEL PUTIN 45% DIN SALARIUL MEDIU BRUT PE ECONOMIE PROGNOZAT.
    Dupa aproape 4 saptamani s-a dovedit ca acesta prevedere a fost o mare pacaleala.
    Mugur Isarescu a modificat “cel putin” in “cel mult” si iata ce a rezultat:
    VALOAREA UNUI PUNCT DE PENSIE REPREZINTA “CEL MULT” 45% DIN SALARIUL MEDIU BRUT PE ECONOMIE PROGNOZAT (prin O.U.G.nr. 41 din 27 aprilie 2000, semnata de Mugur Isarescu).
    Chiar si acum dupa 12 ani, valoarea procentului de calcul e tot sub 45%!!!
    Pacaleala lui Isarescu e cu bataie lunga si tristete de asemenia!!!

    Cred ca numai Base’, Isarescu si ai lor hahaiesc de zor!!!

  5. lucian

    Vinovati pentru falimentarea Postei sunt directorii care au condus CNPR-ul in ultimii 8 ani , cat si liderii de sindicat in fruntea carora se afla marele BRATIANU . Toti directoriii , fara exeptie , au vazut in Posta numai o vaca buna de muls si locul unde isi pot plasa in posturi bune prietenii politici , rudele si clientela politica .Toti au politizat conducerea Postei , in grade diferite si crescatoare !
    A inceput cu perioada de trista amintire cu Mihai Toader director general , adus de …Sindicat , BNS si Blocul National Democrat . A fost perioada cand politizarea Postei a fost urcata pe noi culmi , incercandu-se chiar infiintarea unui partid politic alcatuit din toti noii directori de la companie si de la regiuni .Sindicatul i-a dat mana libera totala lui Toader. , Bratianu si Cocrea fiind cei care l-au protejat si sprijinit , binenteles nu gratuit ci in schimbul unor contracte “babane” pentru “cumatrul” , pentru ei insasi si prieteni ! Plus posturi de conducere pentru unii lideri de sindicat , amici cu BRATIANU.
    A urmat perioada pedelista , cu multi directori generali , directori la companie , directori la regiuni si judete , toti numiti pe criterii politice sau de prietenie cu BRATIANU. Au trecut prin Posta ca prin ..Gara de Nord .Dupa ei…potopul !
    Nimeni nu s-a mai preocupat de viitorul Postei , toti fiind preocupati numai de …inhatarea scaunelor de directori si de sefi si sefuleti .
    S-au pierdut multe contracte avantajoase pentru companie din cauza incompetentei si amatorismului conducerii . Nici de aceasta data sindicatul lui Bratianu nu a facut nimic , pentru tacere-prietenii acestuia primind posturi de directori in companie , la regiuni si in toate judetele.
    “Omul lui BRATIANU”- V, Simon s-a jucat de-a restructurarea Postei dupa modelul falimentar “Mazgareanu” , rezultand noi momente de regres pentru Posta .
    Se vede ca falimentarea Postei nu a fost un proces brusc ci unul liniar , faptul ca momentul “adevarului” nu a venit mai repede se datoreaza inertiei specifice unui sistem mare si greoi cum este Posta dar si muncii cinstite si corecte a mii de salariati constiinciosi din Posta , incepand cu dirigintii , casierii, oficiantii , factorii postali , soferii si cartatorii ! Ei si-au facut , in majoritate , treaba corect , castigand o paine muncita.
    Matei BRATIANU vorbeste de praduirea postei cind el a furat din posta cu liota de sindicalisti tot ce s-a putut .A politizat posta cu incompetenti si se da cocos ,trimiteti-l la pensie ca este mai bine,posta are de nevoie de oameni de posta capabili nu de javre ca el care nu a facut nimic pentru salariati decit pt el, un tradator care incearca sa para curat acum si sa profite din nou, sa-si puna oamenii in functiile ramase, sa circule tot cu masina de la posta ca loganul de la parlament nu-l reprezinta. Cred ca singura solutie este pe plan intern , in cadrul Postei , unde exista inca foarte multi oameni de valoare , competenti si cu calitati morale dovedite de-a lungul anilor. Au fost dati deoparte , in posturi de mica importanta si fara posibilitati de decizie.
    Trebuie promovati ca manageri pe toate nivelurile doar pe baza de competenta , rezultate anterioare si experienta profesionala, oameni din cadrul Postei , uitand complet de promovarile pe criterii politice , de rudenie , de prietenie cu Bratianu sau de spaga data …unde trebuie ! De fapt , cam asa ceva au promis liderii USL, cand erau in Opozitie !
    Doar lucrand in mod profesionist si onest sunt sanse ca pe termen mediu sa se repare erorile si hotiile facute in ultimii 7-8 ani , Posta sa se mentina viabila si sa asigure locurile de munca pentru salariati .Matei BRATIANU doreste ca directorii operationali pusi de el care sunt sau au fost presedinti de sindicat, (unii renuntand doar formal la acesata onoare) in acelasi timp asteapta ” negocierea” cu noua conducere, daca tot urmeaza restructurari macar ei sa apuce functia cea mare la nivelul judetului ca tot sau invatat sa “conduca” si sa inchida gura salariatilor din posta prin amenintari.Au dat mana cu PDL-ul si si-au urmarit interesele, acum arunca cu noroi, sunt total nevinovati si asteapta alt “ciolan”. Sunt ca o ciuma peste tot, cu totii suntem constienti ca ne asteapta lucruri neplacute, dar cine sa ne apere?BRATIANU este un om alunecos care vinde si cumpara pe oricine fara limita. adica el se duce la ficare partid si promite votul celor 35000 de salariati , iar el este in barca celui care promite mai mult , dovada cind a fost pnl l-a adus peTOADER , care se astie ca si-a terminat pixurile semnind contracte care mai de care mai paguboase ptr. noi si beneficii ptr, ai lui . dovada a pus cnpr pe butuci . de atunci totul a luat-o la vale.
    VICTOR SIMON ESTE OMUL SINDICATULUI ADICA BRATIANU ptr, ca el l-a adus de la Baia Mare si l-a pus direct director . Va rugam sa retineti ca in anul 2010 dupa ce abia ne pusesem putin pe picioare SIMON A GASIT PRIN SERTARE PROIECTUL DE IMPARTIRE A POSTEI MOSTENIT DE LA MAZGAREANU . Nu intelegem cei care mai stiu cite ceva despre posta cum a putut sa prosteaca 35000 de oameni si totusi tot cu sprijinul sindicatului ne-a prostit si s-ia facut jocul . VA ROG SA RETINETI :la retea a fost numit director SIMON omul sindicatului,la imobiliara PDL –ISTI,la transport patron de firma de transport,la IT omul PDL-ISTI.
    ASA CUM VEDETI POSTA URMA SA SE PRIVATIZEZE PRIN CUMPARARE DE SINDICAT SI PARTID , FIECARE CITE O FELIE.Partidul fura de la posta prin contracte si salarii, sindicatul fura prin ochii inchisi la suveica factorilor si salarii.DACA NU OPRITI ACESTE FURTURI SI NU INTELEGETI SA RENUNTAM LA BRATIANU SI PDL-ISTI MURIM PE MINA SINDICATULUI SI PDL-ULUI si este pacta de oamenii care au pus suflet si au muncit de ani buni in aceasta institutie.
    Sa spunem cateva lucruri si despre DRP CRAIOVA fieful cel mai fidel al lui BRATIANU) unde mafia sindicala coabiteaza excelent cu PDL-ul si cu PSD-ul.“Baietii ” lui Bratianu – impreuna cu citeva zeci de persoane au fost scosi din productie pe timpul campaniei electorale din 2008 si au facut campanie liderului la Constanta. Li s-au promis posturi si le-au obtinut. Bratianu s-a tinut de promisiuni toti cei care au fost la Constanta au posturi caldute:
    1. Motoi Nichi Silviu -director regional – fost lider sindical, promovat de BRATIANU Director Regional (cu sprijin PSD impotriva caruia a intors imediat dupa instalare armele), actualmente secretar judetean PDL si candidat pentru consilier judetean(poz.3 pe liste), omul care a mobilizat toata regiunea Craiova si a propus scoaterea din productie a zeci de oamenii care au plecat la Constanta sa-i faca campanie mareului Matei Bratianu, ajuns deputat, director care injura si se comporta mizerabil.Mai nou decide unde sa treaca fiecare om dupa noua organigrama, face presiuni asupra unor salariati sa plece pentru ca mai are nevoie de niste posturi, ameninta ca cei care nu-i executa ordinele vor pleca imediat din posta ca de a cumparat-o de la muma-sa de la Ghindeni.A trecut la amenintari impotriova unor oamenii care stie ca sunt PSD-isti convinsi, ameninta ca-i distruge pentru ca el oricum va ramane mare sef la Craiova pentru ca o sa-l salveze tatucu BRATIANU. Tot domnul Motoi este si inventatorului spagii fixe de tip mercurial de exemplu un post de oficiant 1000 euro,un post de factor 500 euro posturile de sefi sunt de la 2000 de euro in sus,om intelegator cu suflet mare care ajuta pe toata lumea.
    2. Catalina Ionut – promovat Sef Centru Regional de Tranzit Craiova dupa 2009 – vicepresedinte SLPR Dolj, candidat din partea PDL pentru consilieri locali, un incopmetent care nu a stiut decat sa sanctioneze toti salariatii din subordine ca sa demonstreze ce mare sef este el, sluga umila a lui Motoi,BRATIANU si a PDL-ului.Mai nou acest sef de tranzit vine cu tot felul de motive ,minte oamenii si le cere c.n p-ul spunandu-le ca trebuie pentru sindicat.
    3.Gagiu Daniel – promovat sef Birou Gestionare Contracte dupa 2009– presedinte SLPR Dolj-sluga umila a lui Motoi BRATIANU si a PDL-ului.
    4. Mirea Petre – promovat sef serviciu Control DRP Craiovadupa 2009– secretar general regional SLPR – in 4 ani nu a fost prezent la servici nici o secunda (locuieste in T.Severin dar locul de munca este la Craiova), dansul are cele mai importante treburi angajari pe banda rulanta facute sunb obladuirea conducerii de la Craiova si a celui mai mare bandit pe care l-a avut Compania pe post de Director Resurse Umane Marian Lazar.Acest personaj a picat de fiecare data in picioare pentru ca grija principala a lui BRATIANU este sa-l salveze pe orice guvernare deoarece impreuna cu el a facut cele mai mari excrocherii privind angajarile sindicalistilor pe posturi cadute si cu clase de salarizare discretionare.
    5.Mirea Monica –fiica lui Mirea Petre-o nulitate din punct de vedere juridic, dusa la Timisoara si adusa la Craiova in 2011, unde cu data de 01.05.2012 a fost unsa in functia de Sef Birou Juridic tot cu ajutorul lu Marian Lazar cu numire, fara exmen, adusa in posta dupa 2010
    6.Serbu Mirel –promovat sef birou posta rapida dupa 2009- secretar general SLPR Dolj la pachet cu amanta care i-a distrat in campania facuta la Constanta pt.Bratianu Matei, instalata in post de inspector exploatare la Biroul Posta Rapida tot dupa 2009.
    “Baietii ” lui Bratianu – impreuna cu citeva zeci de persoane au fost scosi din productie pe timpul campaniei electorale din 2008 si au facut campanie liderului la Constanta. Li s-au promis posturi si le-au obtinut. Bratianu s-a tinut de promisiuni toti cei care au fost la Constanta au posturi caldute
    6. Ivan Penelopia-promovata sef serviciu gestionare retea dupa 2009 – in conducerea SLPR Dolj- o nulitate profesional dar sluga umila a mai marilor sindicalisti, femeie buna la toate, la gatit, la pus mese, la facut curatenie, la spalat si calcat si la multe altele pe care nu le mai detaliem aici.
    8. Puchilita Beatrice – promovatasef serviciu investitii dupa 2009- ultima functie de conducere, deoarece a plimbat-o finul in multe alte functii, ai zice ca este o capacitate dar ea saraca habar nu are nici pe unde calca dar sa se mai priceapa la investitii, dar nu toata lumea este nasa lui Motoi si fata de nasi trebuie sa ai recunostinta pana la moarte.
    9.Opriceana Daniela – promovata director logistica dupa 2009 (membru PDL)- palarie prea mare pentru ea dar Motoi avea nevoie de o sluga umila pe acest post care sa spuna doar am inteles domnule director pentru ca directorul Motoi avea multe de facut pe acest sector ceva investitii, inchirieri si altele din care ies bani pentru campania PDL-ului si ca sa fie treaba treaba l-a adus si pe personajul urmator
    10.Vasilcoiu Virgil –angajat in posta in 2011promovat sef serviciu administrativ in 2012 (membru PDL) -subordonatul directorului de logitica ca sa poata sa se faca bine treaba de jecmaneala a banilor postei, acest personaj este un mizerabil care vorbeste si se comporta ca la ma-sa pe plantatie de altfel probabil ca a invatat foarte repede de la Motoi care-si baga si-si scoate ca la ma-sa la Ghindeni
    11.familia primarului PDL Florin Serban – pietenul lui Motoi-nevasta unsa in functia de sef OPRM Craiova care la o luna de la angajare datorita competentei ei extraordinare a ajuns in aceasta functie si fiica agent vanzari la Biroul Gestionare Contracte angajata in 2012,dupa petrecerea unui concediu de catre Motoi in ibiza platit de domnul primar
    9.Gusa Camelia – promovatasef serviciu Trezorerie dupa 2009(membru PDL)
    10.Lidia Georgescu – sef birou juridic –unealta lui Motoi la desfacerea contractelor de munca, o nulitate din punct de vedere profesional care a pierdut toate procesele importante si nu a recuperat nici un debit raportand impreuna cu prietena ei Nicolae Lucia directorul economic tot felul de minciuni la Companie si care impreuna cu directorul ei de suflet Motoi au pus-o in fuctiea de consilier pe fiica acesteia Ana Maria Georgescu dupa ce domnul motoi a demisionat din functia de director adica pe 28 iunie,salteaua PDL-istilor, o nulitate din pucte de vedere profesional .
    11.Nicolae Lucica-director economic DRP Craiova, omul bun pe orice guvernare pentru ca in schimbul scaunului a facut tot ce i s-a cerut, a se verifica numai platile facute in ultimii 2-3ani pentru biletele de odihana si tratament decontate pentru oameni care in viata lor nu au fost plecati in nici o statiune .De fapt filiera era urmatoarea Serbu Mirel seful de la posta rapida producea documentele(cereri, bilete, facturi etc), Gagiu Dan liderul sindicatului Dolj le viza, Motoi sau inlocuitorul acestuia doamna director operational Constantinescu Valeria le aproba si Nicolae Lucica le platea si uite asa din visteria postei s-au scurs multi bani in buzunarele acestora , in general platile se faceau la of Craiova 1 si semnaturile de primire a banilor sunt false.A se vedea si multe alte plati facute discretionar ajutoare conform CCM, prime vacanta si multe altele, in general a se verifica in amanunt toata activitatea directiei economice pastorita de aceasta mare directoare care nici nu stie pe ce butoi de pulbere sta.
    10.Enii Sorin -director judetean Dolj dupa 2009 (PDL – filiera Marijan Marinescu), personaj care a folosit masina postei in interes personal si a angajat in tot judetul numai PDL-listi, un profesor amarat care numai posta nu stia si venea la serviciu cand avea chef
    11. Botea Mihail – director judetean Valcea dupa 2009 (PDL – recent PNL) personaj care a folosit masina postei in interes personal si a angajat in tot judetul numai PDL-listi, care venea la serviciu cand avea timp, in ceea mai mare parte a orelor de program avea treaba la partid sau in alte locuri, posta era doar o masina de facut bani pentru partid
    12.Gheorghe Radu-director operational la Valcea dupa 2009, uns in aceasta functie de catre tatucul BRATIANU care a si inventat aceasta functie de director operational la judete ca sa aiba si el oamenii lui, pentru ca Radu a detinut in paralel si sefia sindicatului Valcea
    12.Purcareanu Ana–director judetean Gorj dupa 2009(PDL)-aceleasi ocupatii ca si ceilalti directori cu deosebirea ca dansa statea la serviciu ca sa poata sa controleze totul, sa terorizeze salariatii, sa vaneze salariati pe care-i dadea afara pe motive numai de ea stiute si de sefa de la biroul juridic Lidia Georgescu,dar avea nevoie de posturi libere ca PDL-stii asteptau la poarta

    13.Apostoliceanu Bogdan – director judetean Olt dupa 2009 (PDL) ) personaj care a folosit masina postei in interes personal si a angajat in tot judetul numai PDL-listi, care venea la serviciu cand avea timp, in ceea mai mare parte a orelor de program avea treaba la partid sau in alte locuri, posta era doar o masina de facut bani pentru partid sau un loc in care amenita si injura porofesionistii, oamenii de posta pentru ca si dansul avea nevoi de cat mai multe posturi pentru partid
    12.Iosub Vasile-director operational la Olt dupa 2009, uns in aceasta functie tot de catre tatucul BRATIANU, si el a detinut in paralel si sefia sindicatului Olt pentru ca era o moda in regiunea Craiova, de fapt Bratianul a fost in incompatibilitate o lunga perioada de timp deci aveau de la cine sa ia exemplu.
    14.Constantinescu Filip -director judetean Mehedintidupa 2009– sotul doamnei Constantinescu – Director Operational DPR Craiova, o nulitate din toate punctele de vedere. Aceasta functie obtinuta cu sprijin PDL+BRATIANU.
    16.Voinea Adela – sef centru posta hibridadupa 2009(amanta lui Motoi). (via Motoi
    +Mirea), a devenit o afacere de familie, fiind detinuta pentru putin timp si de fiica acestora.
    15.Daniela Jianu – director operational Mehedinti dupa 2009 (amanta lui Mirea)
    Pot sa mai fie trecuti foarte multi alti angajati dupa 2009, cu clase de salarizare facute de Companie, a se verifica angajarile facut la Serv.Transporturi, la Aprovizionare, la Contabilitate, Financiar(fina lui Motoi care este in maternitate acum), Vanzari, Control ( Mihaela Bologa sotia lui Romica Bologa), la OJP-uri (la OJP Valcea este adus dupa 2009 si baiatul lui BRATIANU).
    ASTEPTAM SA LUATI MASURILE NECESARE SI LEGALE FATA DE TOATE ACESTE PERSONE NOMINALIZATE MAI SUS, ASTEPTAM SA DISPONIBLIZATI TOATE ACESTE PERSOANE DE LA CRAIOVA VENITE IN POSTA DUPA 2009, ASTEPTAM SA-L INDEPARTATI DE LA SEFIA POSTEI PE MOTOI NICHI SI SA DISTRUGETI FIEFUL LUI BRATIANU DE LA CRAIOVA SI ASTEPTAM SI UN CONTROL DRASTIC LA TOATA ACTIVITATE DRP CRAIOVA DIN ULTIMII 3 ANI.
    Solicitam Primului Ministru, Ministrului MCSI si actualei conduceri a Postei Romane sa inlocuiasca toate persoanele care au colaborat ( au pus in practica ordinele si dispozitiile) cu conducerea portocalie, venite si numite in posturi dupa 2009, inclusiv persoanele agreate de sindicat.Solicitam indepartarea lui BRATIANU care oricum a fost declarat incompatibil de catre ANI si a omului lui de la RU, Marian Lazar si a tuturor celor pe care acesta-i pastoreste.Stimate domnule Ciuvica acest mesaj a fost trimis catre toate autoritatile din domeniu si nu am primit nici un raspuns pana acum.Am speranta ca macar dumneavoastra sa cititi si sa incercati sa investigati aceste fapte,cu rugamintea ca de moment numele sau adresa mea sa nu se faca public.

  6. silter octav

    Domnule,
    Intrucat aveti cunostinte in spectrul politic ma adresez dvs cu urmatoarea idee care cred ca ar fi bine sa se transpuna in prevedere legala.
    Presedintele care a demisionat sau a fost suspendat, in timpul primului sau al celui de al doilea mandat, nu poate beneficia de drepturile cuvenite fostilor presedinti

  7. arosculesei vasile

    conform ccr
    parlamentul e cel care decide daca nu se intruneste pragul electoral si cei 5 200000de alegatori au fost depasitii cei care lau ales in 2009asa zice ccr
    poate gresesc eu

  8. ramona

    Stimate domnule Ciuvica va rog sa aveti amabilitatea sa nu trageti concluzii pripite in legatura cu cei care nu au participat la referendum. Ma aflu printre acestia, impreuna cu cei din familia mea. Nu am participat la referendum, pentru ca am vrut sa-l sustinem pe presedintele suspendat. Cele doua caricaturi siameze din fruntea USL nu au facut nimic care sa ne convinga ca ar merita votul nostru. Ar fi bine sa fiti mai moderat la emisiunile din trustul sefului dumneavoastra, deoarece ati reusit sa atrageti doar antipatia celor din jur. Emisiunile antenelor cu moderatori isterici, cu discursuri de tip “latraturi” nu fac altceva decat sa atraga asa cum am spus mai sus antipatia multor oameni.
    Cu siguranta o sa spuneti ca despre toti cei care avem opinie diferita de a dumneavoastra ca suntem oamenii lui Basescu. Este si acesta un mod de a va apara, de a va proteja sau de a va mintii. Agresivitatea antenelor este iritanta si obositoare. Va urmaresc uneori cu speranta ca ati devenit mai moderati, dar constat sunteti neobositi.
    Poate si alte persoane gandesc ca mine si va facem audienta fara sa meritati.

  9. Liviu

    dincolo de toate aceste marsavii, d-na presedinta de la BEC, sigur stia de aceasta situatie a nr populatiei cu drept de vot dar care a mintit si ea cu nerusinare….Bashescu asa a castigat si algerile prezidentiale din 2009(cu mortii si cei disparuti).Dar acum ar fi cazul, ca Bashescu sa-si scoata in strada, in toata tara, cei 10,5 milioane de sustinatori ca sa dovedeasca celor 7milioane 400 mii, ca el e cel care are dreptate….

  10. Adrian Ivanescu

    Domnule Ciuvica va rog sa transmiteti procurorilor(cu stefan gheorghiu)lui curteanu,cum nu s-a sesizat parchetul cind si-a luat carnetul de conducere Elena Basescu,pentru ca ea nu stie sa citeasca.

Adaugă comentariu