Bichir: Noul CDR e in PDL

Lipsa unui proiect clar face ca PDL să semene din ce în ce mai mult cu o convenţie democratică. (…)Oricât ar fi de optimişti unii lideri democraţi, noul partid nu are încă cheag. Nu a depăşit perioada copilăriei. Fără Traian Băsescu, actuala dreaptă ar fi mâncată cu fulgi cu tot de PSD! Iar viitorul nu se arată prea bine, din moment ce nici un lider puternic nu creşte în umbra Cotrocenilor. Există personalităţi, dar de linia a doua a frontului. Există colonei, dar generali, deloc. Şi e greu fără lideri adevăraţi să câştigi o bătălie, mai ales când fiecare soldat îşi vede de gamela lui şi se gândeşte amorţit la recompensele de după! Aşa nu se câştigă un război, ci cel mult se poate negocia o pace!

Fragment din editorialul incomod pe care Florian Bichir il semneaza astazi in Evenimentul Zilei. De ce “incomod”? Pentru ca, in tara panseurilor jurnalistice de tipul “politica mare se face cu politicieni mari, iar politica mica se face cu politicieni mici”, a-ti obliga cititorii sa gandeasca poate echiva cu a-ti aprinde carbuni sub talpi.

Si, tot in Evenimentul de astazi, Adrian Nastase afirma: Mă simt capabil să fiu preşedinte. Moment in care ma uit repede in DEX. Ok, e bine: capabili suntem toti…

Recomandări

7 comentarii

  1. Ce fel de CDR este fără PNL? Formularea este alandala.

  2. Sorin Tudor

    @ Alexandru,

    Daca citesti atent ai sa vezi ca paralela este data de “lipsa unui proiect clar”, nu de componenta.

    Daca insa vrei alte asemanari, iata una, asa de dragul discutiei: PD + PLD = PDL. Iar daca vrei neaparat, facem rost si de o componenta taranista. Daca insa vrei sa te amuzi, gandeste la rolul jucat de PD pe vremea defunctei CDR… 😉

  3. Of nu credeam să ajung să cred că PSD e mai bine. Dar cred sincer că PSDul face mai multe cand e la guvernare decât PDLul.

    E comic Dinescu.

  4. Cristi

    Mda, a inceput campania electorala de catesva luni, dar sper sa nu ma oblige nimeni sa gandesc intr-un anume fel. Altfel isi aprinde carbuni sub talpi. 🙂

    Citatul de mai sus contine o suma de opinii pe care le stie si le vehiculeaza toata lumea de foarte multa vreme.

    Niciun partid nu are un proiect clar, aceleasi bla-bla-uri electorale. (Cu toate astea, sunt unele care isi lanseaza binisor programele, nu zic nu.) De unde tragem concluzia ca o entitate politica poate fi asemanata cu CDR doar daca indeplineste si conditia de a fi formata pe baza unei aliante intre partide. (In plus, PLD-ul nu provocat nici o “comotie” interna dupa ce s-a produs unificarea.)

    Acum, o fi fost CDR-ul cum a fost, dar unele aliante au sucombat inainte de a ajunge la putere, au alunecat pe coaja de banana chiar cand sa puna mana pe cascaVAL. Iar altele s-au format de facto, uneori intre inamici declarati, cu aceleasi rezultate indoielnice.

    In afara de asta, e de discutat daca electorul roman ar vota “la zi de azi” pe cel care ar avea o viziune sau macar o strategie (alta decat electorala). Poate conteaza mai mult doi-trei lideri la centru si 20-30 in teritoriu care sa reuseasca sa atinga coarda sensbila a masei. De-aia “coloneii” sunt la mare cautare. “La zi de azi”. 😉

  5. Cristi Lupu

    @ Sorin

    Apropos de “postul” tau referitor la “lectia de putere” si la articolele din evz, ia
    articolul lui Florin Ciornei
    ca “drept la replica”. Un tip care si-a permis sa fie citez “obraznic si stupid”. Si un tip care ar trebui sa ne puna pe ganduri.

    Si uite-asa se pierd comentariile in valtoarea posturilor, mai… draga! 😉

  6. Sorin, cine crezi ca va fi pana la urma candidatul PSD? Geoana sau Nastase? Ma tot framanta gandul de ceva vreme…

  7. Sorin Tudor

    @ Corina,

    Momentan nu cred nimic. Doar imi aduc aminte de intelepciunea populara: cand doi se cearta, al treilea ar putea sa castige…

Leave a Reply to Alexandru Dumitraşcu Cancel reply