Afară cu homosexualii din școală!

Nu cred să existe un bun român care să militeze pașnic pentru uciderea cu pietre a homosexualilor – mă refer, firește, doar la ăștia de la noi, că doar nu suntem animale! – care să nu fi sesizat că rețelele sociale sunt inundate de tot felul de mesaje sodomizante. Se înțelege, nu am în vedere mesajele pe care frații noștri le transmit metaforic homosexualilor, ci la mesajele celor care susțin apucăturile acestor viitori infractori. Pentru că asta vor fi cu toții după ce, în sfârșit, vom avea o Sfântă Constituție Românească.

Ca români de bună-Credință, eu propun să-i iertăm, pentru că nu este vina lor. Ci este vina educației pe care o primesc, încă de mici, în școli.

Sofocle, de pildă. Ce caută ăsta în manuale? Chiar uită toată lumea că Sofocle a avut năravuri homosexuale? Platon, Virgiliu – la fel! Ca să nu mai vorbim de Donatello, Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, ba chiar și William Shakespeare! Și putem continua cu André Gide, Marcel Proust, Thomas Mann…

Și lista e lungă, foarte, foarte lungă! Și asta pentru a nu mai vorbi despre actorii ai căror filme ar trebui interzise. Sigur, ar mai fi și o listă cu artiști, însă – har Domnului! – pe ăștia nu-i vedem prin muzeele noastre.

Păi dacă ne educăm copiii oferindu-le drept exemple tot felul de dezaxați, cum să ne mai mirăm că în țărișoara noastră ne paște pericolul căsătoriilor gay?!

Așadar. să nu ne amagim că, după redefinirea familiei, vom fi câștigat. Lupta trebuie continuată! Afară cu homosexualii din școli!

(Un ultim exemplu: Mona Lisa, spun unii, nu ar fi pictată după chipul unei femei, ci după chipul iubitului lui Leonordo…)

Recomandări

Adaugă comentariu