Provocări – o conferință dedicată practicienilor PR

Joi, 13 noiembrie 2014, ora 18:00, Absintherie Sixtina.

Poate unii își mai aduc aminte: între 2009 și 2012 am organizat un internship online pe teme PR. Și, chiar dacă unii spun că le-a folosit, în 2013 am întrerupt proiectul. Motivul? Înțelegerea mea asupra evoluției, practicii și bunelor practici în domeniul relațiilor publice devenise, cel puțin în unele cazuri, atât de îndepărtată de opiniile vânturate (prin) online, încât ar fi fost necesar prea mult timp pentru a convinge internii să cerceteze, cu propriile minți, și alte abordări.

Așa că am privit de pe margine (cu amuzament, uneori indignare și, în cele din urmă, detașare). Lucrurile însă au evoluat (în opinia mea, cuvântul e doar pe jumătate potrivit), iar  opiniile referitoare la practica și domeniul comunicării (chiar dacă, adesea, au prea puțin de face cu PR-ul) au săpat șanțuri în care – din diverse motive – par a se complace tot mai mulți.

Așa că, apostrofat în mai multe ocazii pentru întreruperea proiectului, am decis să organizez o conferință cu intrarea gratuită, dedicată practicienilor din domeniul comunicării.

Provocări este o conferință cu o durată de aproximativ două ore, care se va desfășura pe coordonatele următoarelor șapte componente:

– evoluții în spațiul comunicării;
– om de comunicare vs om de social media;
– real time marketing;
– (brand) storytelling;
– practici și bune practici;
– pr și marketing politic;
– întrebări, răspunsuri, studii de caz.

Provocări este un “one-man show” care, deși își dorește să ofere răspunsuri, își propune să stabilească premisele unor conștientizări.

Ne vedem așadar joi, 13 noiembrie 2014, ora 18:00, la Absintherie Sixtina.

Important:

– intrarea la eveniment se face pe baza anunțului de participare exprimat prin intermediul comentariilor;
Provocări este un eveniment nesponsorizat. Prin urmare, cum nu se oferă nimic gratuit (nici măcar un loc la masă de vreme ce capacitatea sălii este limitată), v-aș ruga ca în cazul în care nu aveți un interes clar definit pentru domeniul comunicării să nu participați;
– și chiar mai mult: toate produsele de la bar sunt contra cost (la costurile obișnuite ale Absintheriei).

provocari

Recomandări

13 comentarii

  1. Miruna M.

    Ne vedem acolo! 😉

  2. […] aflat despre ideea lui Sorin Tudor de a realiza acest “one-man show” pentru practicienii în PR de la Chinezu şi mi-a făcut plăcere să îl ascult pe Sorin […]

Leave a Reply to Miruna M. Cancel reply