Domnule Primar, câinele meu v-ar transmite ceva…

Sunt unul dintre fericiții locuitori ai Sectorului 3. “Fericiți”, am spus? Da, exact așa. Pentru că la noi, în Sectorul 3, ai doar două posibilități: să fii fericit sau să fii zen. Desigur, există la noi în sector și locuitori care au crezut că există și alte posibilități. Pe aceștia îi poți recunoaște ușor după mersul ușor împleticit și după faptul că vorbesc singuri, pe stradă sau pe aleile parcurilor, vocabularul fiindu-le limitat la o serie de cuvinte triviale (dintre care pot fi reproduse în public doar “…în Primăria voastră…“, “…de primar…“, “…mă-tii” și “…mă-sii“).

Pentru aceia care încă nu știu: noi, locuitorii Sectorului 3, ne deosebim radical de alți bucureșteni. În timp ce alți bucureșteni ies la ei în cartier “la iarbă verde”, noi ieșim doar la gazon. Iar asta nu pentru că nouă “ne-ar puți” iarba verde, ci pentru că. pur și simplu, noi nu mai avem iarbă verde: în nețărmurita sa grija față de cetățean și față de bugetul local, Primăria s-a gândit că nu ar avea sens ca iarba să crească așa, verde, în mod gratuit. Prin urmare a săpat-o mărunt și, chiar și printre blocuri, a acoperit-o cu fășii de gazon (și, ca nu cumva să fie acuzați că se zgârcesc la cheltuieli, a montat peste tot și aspersoare).

În timp ce alți locuitori ai Bucureștiului se pot împiedica de vreo bordură, noi, locuitorii Sectorului 3, ne putem lovi doar la genunchi. Pentru că la noi nu mai există borduri simple, așa, “ca la țară”, la noi există doar borduri duble, supraînălțate. Pentru că, nu-i așa, dacă tot te doare la rotulă, ce mai contează acolo câteva (multe) milioane de euro.

Și, în timp ce alte sectoare ale Bucureștiului au primari, noi, locuitorii Sectorului 3, avem “investitori”.

spatiu-caini-1

Anunțul de mai sus este, la noi în sector, “anunțul clasic” care tronează pe gardurile locurilor de joacă pentru copii. Locuri de joacă refăcute, se-nțelege: pentru că și ele aveau nevoie de gazon, aspersoare, borduri…

Sigur, noi, fericiți și zen cum suntem, nu ne enervăm când vedem că există un program de funcționare. Noi, în Sectorul 3, înțelegem acest lucru. Ce să facă la locul de joacă un copil aflat în vacanța de vară după ora 23:00? Afară sunt 37 de grade, nu stă mai bine el în casă la 40 de grade? Ah, îi e cald și nu vrea să doarmă? Pune-l să se ute la televizor! Plânge de cald și nu vrea de televizor? Dă-i drumul la aer condiționat – lasă că se călește el! -, dă-i o mamă de bătaie și trimite-l la culcare!

Credeți-ma: la noi în sector nu e o problemă dacă ai un copil. Problema mare e dacă ai un câine… Cum așa? Ei bine… În parcul din fața blocului meu e amenajat – chiar în cadrul locului de joacă pentru copii – și un spațiu pentru câini. Spațiu gândit strategic și amplasat chiar lângă locul cu aparatele de educație fizică. Și care e strategia? Păi, simplu: în locul în care oamenii care fac sport oricum va mirosi a transpirație, prin urmare nu-i va mai deranja mirosul de urină de câine venit din imediata vecinătate…

spatiu-caini-2

Adevărata problemă este alta: ca și spațiul de joacă destinat copiilor, locul pentru câini se închide la ora 23:00. Cu lacătul. (Ei, vedeți cum s-a gândit ea, Primăria, la toate și, din leafa lunară a unui paznic a investit în două lacăte și restul în gazon?) Iar spre deosebire de copil, câinelui nu poți să-i dai o mamă de bătaie și să-l trimiți la culcare: Gata, nani! No pipi for you!

Câinele – un dobitoc dacă e să ne luăm după tradiția populară – nu și nu, ham și ham, ridica-mi-aș piciorul pe el de gazon, dacă altfel nu se poate

Acum, sigur, cum noi, în Sectorul 3, ne deosebim de alți locuitori ai Bucureștiului, Primăria s-o fi gândit la binele nostru. La nevoia noastră de socializare, mai exact. Pentru că doar la noi, în Sectorul 3, pe la ora 12 din noapte poți să vezi cohorte întregi de oameni plimbându-și câinii pe aleile din spatele blocurilor. Și poate că și-ar da binețe și chiar ar socializa dacă nu ar fi prea preocupați să privească, vinovați, spre întunecimea tufișurilor unde patrupedul a găsit de cuviință să se aciueze.

Așa că, zău, domnule Primar, câinele meu v-ar transmite ceva… Totul e să stați doar o clipă pe loc, că piciorul îl va ridica singur. Cu siguranță!

Recomandări

Adaugă comentariu