Cine si de ce l-ar ataca pe Adrian Ciubotaru? Acestea sunt intrebarile pe care mi le-am pus in timp ce citeam articolul Sanei. Intrebari la care, zic eu, am aflat raspunsul:
atacurile provin din partea acelora care confunda succesul lui Adrian Ciubotaru cu succesul proiectului Lecturi Urbane.
“Succesul lui Adrian Ciubotaru?”, se vor intreba, probabil amuzati, unii sau altii. Da, succesul lui Adrian Ciubotaru. Pentru ca este un succes sa strangi atat de multi oameni la un loc in numele unui proiect, oricare ar fi acest proiect. Doar aceia care in viata lor nu au incercat sa organizeze vreo actiune nu realizeaza asta. Iar pentru acestia nu merita sa-mi tocesc tastele. Absolut deloc.
Revenind: poate cineva sa-l invinovateasca pe Adrian ca, datorita acestui succes, a devenit uneori prea “euforic” in afirmatii? Evident, nu. Doar cine nu a cunoscut succesul isi imagineaza ca acesta reprezinta o victorie care se cuvine a fi purtata cu sfiala.
Acestea fiind spuse, sa vorbim putin si despre Lecturi Urbane. Proiectul Lecturi Urbane nu si-a propus sa construiasca o academie. Si nici macar o scoala generala. Lecturi Urbane isi propune doar sa incurajeze cititul. Sa faca, daca vreti, “pr pentru citit”. Atat si nimic mai mult.
Ii poate fi gasita proiectului vreo vina pentru ca, in cadrul evenimentelor organizate, participa si oameni care vor doar “sa apara in poza”? Ca participa si oameni pentru care chiar si exprimarea coerenta poate fi un efort intelectual intens? Evident, nu.
Ii poate fi gasita vreo vina proiectului Lecturi Urbane pentru ca generatia tanara – asadar generatia careia cu precadere i se adreseaza – poarta cu sine o doza inspaimantatoare de superficialitate? Din nou: evident, nu.
Ba mai mult: intr-o Romanie a proiectelor fatarnice si a “show-off-ului” ridicat la rang de virtute si filozofie de viata, proiectul Lecturi Urbane are un mare si incontestabil merit – acela de a-i determina pe participanti sa tina o carte in mana si sa citeasca din ea macar o pagina. Chiar daca o fac doar de dragul de a se lauda apoi prietenilor. Si chiar daca, pentru ei, cititul unei pagini reprezinta un eveniment cultural in sine.
Marele merit al Lecturilor Urbane este ca ii determina pe acesti oameni sa citeasca. Fie si o pagina. Un merit care astazi, in opinia mea, echivaleaza cu un succes.
Foto: Vlad Petreanu
@Fluture,
Te grabesti cu judecatile si nu esti atent la nuante. Concret: eu am spus “un merit care astazi etc…”.
Da, este vorba de astazi. Inteleg – cred eu foarte bine – “amaraciunea” ta. Sau, mai corect spus: “amaraciunea mea” ma face sa cred ca iti inteleg foarte bine spusele.
Din pacate nu este vorba doar de “noua generatie mioritica”, ci de noua generatie in ansamblul sau. Nu am solutii si, recunosc, am foarte multe temeri.
Insa realitatea este ca, intr-un fel sau altul, s-a ajuns aici. Nu putem nega realitatea; nu ar folosi la nimic. Am putea sa o schimbam? Ma indoiesc: nu stiu vreun caz in care generatia veche a reusit sa-si impuna, in mod democratic, modelele (tiparele?) de gandire.
Prin urmare, alegi “raul cel mai mic” si il subliniezi ca fiind “bun prin comparatie”, in speranta ca, poate, poate… Nu am inventat eu chestia asta. “Europa cea civilizata” a importat-o de peste ocean (Franta, la randul sau, este un bun exemplu).
In sfarsit, poate cand mai treci pe aici (sau cine stie in ce ocazie), ne varsam amarul. Si, daca ai vreo solutie, mi-o impartasesti si mie…